Neymar nu mai are răbdare! Şi-a decis viitorul şi i-a transmis un mesaj lui Leonardo
articol scris de Digi Sport09.11.2020, 10:11
Neymar (28 de ani) deţine încă recordul pentru cel mai scump transfer din istoria fotbalului. În vara lui 2017, PSG îi plătea Barcelonei 222 de milioane de euro pentru starul brazilian.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Neymar vrea să rămână la PSG
De atunci încoace au existat multe momente tensionate între Neymar şi conducerea campioanei Franţei, însă fotbalistul a rămas în cele din urmă la PSG.
Presa din Spania a acordat spaţii ample unei eventuale reveniri a jucătorului la Barcelona, însă mutarea nu s-a concretizat, în cele din urmă.
În timp, spiritele s-au calmat, iar Neymar s-a acomodat la PSG. Mai mult de atât, lucrurile au luat o turnură neaşteptată, iar starul brazilian îşi doreşte acum să continue la formaţia pariziană. TF1 anunţă că starul de 28 de ani i-a transmis lui Leonardo, directorul sportiv al clubului, că vrea să-şi prelungească înţelegerea.
Actualul contract al lui Neymar cu PSG expiră în 2022, iar francezii nu i-au făcut încă o nouă propunere brazilianului. Astfel că fotbalistul a făcut primul pas şi aşteaptă telefonul conducerii pentru a demara negocierile.
Neymar a semnat cu PSG în 2017
În august 2017, Neymar a fost transferat de la Barcelona la PSG pentru 222 de milioane de euro, cea mai mare sumă plătită pentru un fotbalist în istorie.
Starul brazilian fusese adus de gruparea catalană de la Santos, în 2013, pentru o sumă care a ajuns la 88,2 milioane de euro, cu tot cu bonusuri.
La PSG, Neymar a înscris 72 de goluri şi a oferit 45 de pase decisive, în 91 de meciuri.
Autorul unui hat-trick în meciul cu Peru, din luna octombrie, Neymar a ajuns la 64 de goluri pentru naţionala de fotbal a Braziliei şi a devenit astfel al doilea marcator din istoria Selecao.
La 28 de ani, Neymar are toate şansele să îl depăşească pe ''Regele'' Pele, golgheterul all-time al naţionalei Braziliei, cu 77 de goluri în 92 de partide.
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...