OFICIAL: Clauza lui Neymar a fost achitată. A semnat deja contractul cu PSG
03.08.2017, 19:36UPDATE 21:30: Au apărut primele poze cu Neymar în momentul în care semnează noul contract cu PSG!
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
UPDATE 20:10 - FC Barcelona a anunțat joi că Neymar și-a achitat clauza de reziliere a contractului prin reprezentanții săi și că brazilianul nu mai este jucătorul clubului.
În plus, catalanii, convinși că această tranzacție nu respectă regulile impuse de UEFA, au anunțat că vor înainte forului continental toate detaliile, în speranța că oficialii europeni vor lua anumite măsuri.
”Joi, reprezentanții legali ai lui Neymar au vizitat personal birourile clubului și au efectuat plata de 222 de milioane de euro în numele jucătorului, privind încheierea unilaterală a contractului care unea cele două părți.
Prin urmare, clubul va înainta către UEFA toate detaliile operațiunii, pentru ca ei să determine toate responsabilitățile disciplinare aferente acestui caz”, a anunțat clubul catalan, pe site-ul oficial.
UPDATE 19:35 - Transferul lui Neymar la PSG nu ar trebui să întâmpine probleme, după ce, conform El Mundo Deportivo, clauza de reziliere a jucătorului în valoare de 222 de milioane de euro a fost deja plătită de avocații săi.
Inițial, Juan de Dios Crespo, unul dintre avocații brazilianului, a încercat să achite această sumă, joi dimineața, la sediul ligii spaniole din Madrid, însă a fost refuzat. Acesta a făcut însă plata către directorul general al Barcelonei, Oscar Grau, după ce a ajuns la clubul catalan, alături de alți avocați și de un notar.
Liga franceză de fotbal (LFP) i-a cerut Ligii spaniole (La Liga) să nu blocheze transferul brazilianului Neymar de la Barcelona la PSG şi ''să ţină cont de regulamentul FIFA şi de atribuţiile sale'', potrivit unui comunicat emis joi şi citat de AFP.
''LFP se miră şi nu înţelege refuzul La Liga de a accepta pur şi simplu plata clauzei de reziliere'' a atacantului brazilian. LFP, care ''îşi doreşte venirea lui Neymar în campionatul Ligue 1'', anunţă punerea la dispoziţie a serviciilor sale juridice clubului Paris Saint-Germain ''pentru ca acest contract al lui Neymar să fie omologat în cei mai buni termeni''.
Liga spaniolă de fotbal a anunţat joi că a refuzat să accepte plata clauzei de eliberare, de 222 milioane euro, care ar permite plecarea lui Neymar de la FC Barcelona la Paris Saint-Germain.
''Reprezentanţii legali ai jucătorului s-au prezentat la sediul Ligii spaniole pentru a achita suma, însă La Liga a respins plata'', a declarat un purtător de cuvânt al organismului sportiv spaniol pentru AFP.
Achiziţionarea lui Neymar de către PSG a fost contestată de Liga spaniolă de fotbal. Preşedintele acestui for, Javier Tebas, a anunţat că va sesiza UEFA şi va face o plângere împotriva clubului PSG pentru nerespectarea regulilor fair play-ului financiar impus cluburilor.
Tebas acuză Qatarul că injectează fonduri în PSG, violând astfel regulile fair play-ului financiar al UEFA şi cele legate de concurenţa în Uniunea Europeană.
Neymar a fost transferat în 2013 de la Santos la FC Barcelona pentru 57,1 milioane de euro, dar dezvăluirile ulterioare au arătat că preţul de transfer a fost aproape de 100 de milioane de euro.
AGERPRES
Etichete: barcelona , psg , transfer neymar , liga franceza , neymar barcelona psg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...