E haos la PSG! Cum a încercat Al-Khelaifi să-l cumpere pe Cavani şi mesajul din care Neymar n-a înţeles nimic
25.09.2017, 09:17E haos la PSG, la o săptămână după scandalul Cavani - Neymar, care a făcut înconjurul lumii. Demersurile şeicului de a rezolva situaţia tensionată s-au soldat cu eşecuri pe linie. Edinson Cavani a respins recent o primă considerabilă oferită de Nasser Al-Khelaifi pentru a-i ceda lui Neymar locul său la loviturile de la 11 metri. Atât echipa cât și staff-ul îl sprijină pe uruguayan.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Presa din Vest notează că Nasser Al-Khelaifi, președintele lui PSG, a trimis săptămâna trecută un intermediar care să-i ofere o sumă impresionantă de bani lui Edinson Cavani, cel mai bun marcator al echipei. Astfel, clubul s-a angajat să-i plătească o primă de un milion de euro la finalul sezonului, cu sau fără goluri. Al-Khelaifi i-a oferit această sumă pentru a-l convinge pe uruguayan să-i cedeze executarea loviturile de la 11 metri colegului Neymar. Omul cu bani de la PSG s-a gândit că în acest fel poate pune pace între cei doi fotbaliști. Încercarea sa a fost însă în zadar. Cavani i-a răspuns clar: "Nu mă interesează banii!". El a spus că nu se va opune dacă Al-Khelaifi va dori să-i plătească mai mulți bani, dar va continua să execute loviturile de pedeapsă. "Sunt de 4 ani la echipă, sunt al treilea căpitan, mi-am câştigat respectul printre colegi!", i-a transmis Cavani şeicului.
Al-Khelaifi, potrivit unor surse apropiate PSG care au vorbit cu presa din Hexagon, a trimis de asemenea emisari pentru a-l testa și pe Neymar. Internaționalului brazilian i s-a sugerat să uite de loviturile de la 11 metri și i s-a transmis că un jucător de top ar trebui să acționeze cu generozitate și să le ofere această șansă de-a înscrie celor care nu o fac precum el. Neymar, conform jurnaliștilor de la El Pais, nu a înțeles această logică și a rămas ca șefii să decidă cine va executa penalty-urile.
Antrenorul Unai Emery ar fi hotărât ca tot Cavani să fie principalul executant al penalty-urilor, lucru agreat și de restul echipei. După ceea ce s-a întâmplat duminică, la meciul cu Lyon, cu cele două staruri ale lui PSG, Nasser Al-Khelaifi s-a întâlnit cu fotbaliştii încă de luni, căutând să rezolve situația, iar miercuri, urmează o nouă întâlnire, de această dată, cu antrenorul Unai Emery și directorul sportiv Antero Henrique.
La o zi după partida cu Lyon, în care Cavani a ratat un penalty, L'Equipe a scris că uruguayanul și brazilianul au fost foarte aproape să se ia la bătaie și doar căpitanul Thiago Silva a făcut ca acest lucru să nu se întâmple. În plus, cotidianul francez a anunțat chiar că este foarte posibil ca unul dintre cei doi să plece de la Paris în următoarea fereastră de transferuri.
Etichete: cavani neymar , cavani neymar nasser , cavani neymar psg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...