Clubul Olympique Marseille, scos la vânzare: "Îl cedez celui mai bun investitor"
14.04.2016, 10:48Margarita Louis-Dreyfuss, proprietara clubului de fotbal Olympique Marseille, a anunţat miercuri seara că a pus în vânzare această grupare din sudul Franţei, printr-un mesaj adresat suporterilor, informează AFP.
"Înţeleg frustrarea de a nu o vedea pe OM competitivă la acest nivel şi vă informez că am luat decizia de a ceda clubul celui mai bun investitor posibil pe termen lung", a precizat femeia de afaceri de origine rusă, care deţine din 1996 clubul Olympique Marseille, împreună cu soţul său, Robert Louis-Dreyfus, decedat în 2009.
"Imediat după ce cumpărătorul va fi selecţionat, îi voi informa pe domnul primar şi pe suporteri. Preţul nu este prima mea preocupare, ci dimpotrivă, esenţială va fi capacitatea noului acţionar de a construi o echipă care să câştige la cel mai înalt nivel", a mai spus doamna Louis-Dreyfus, care a cerut "echipei sale de consilieri" să se ocupe de această afacere.
Proprietara clubului din Marsilia a explicat că a luat această decizie mai ales "din cauza climatului care predomină în jurul lui OM".
Suporterii lui Olympique Marseille au cerut în mod constant, în ultimele zile, plecarea preşedintelui clubului, Vincent Labrune, şi a doamnei Louis-Dreyfus.
OM nu a mai câştigat niciun meci pe teren propriu din 13 septembrie 2015 şi se află în prezent la şase puncte de primul loc retrogradabil, cu 5 etape înainte de finalul actualei ediţii a campionatului Franţei.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Etichete: marseille , marseille investitor , nou investitor marseille
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...