Christophe Galtier ia o decizie radicală după scandalul în care a fost implicat
articol scris de Digi Sport13.04.2023, 22:42
Christophe Galtier (56 de ani) e gata să ia măsuri radicale după ce a fost implicat într-un nou scandal, în care este acuzat de rasism și islamofobie.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Christophe Galtier merge în instanță după scandalul în care a fost implicat
Antrenorul lui PSG va apela la instanță pentru a-și căuta dreptatea, potrivit publicației L'Equipe. Lui Galtier nu i-a venit să creadă că directorul lui Nice, Julien Fournier, a scos la iveală un mail de anul trecut, în care Galtier ar fi făcut remarce nepotrivite la adresa unor jucători.
Fournier, care a plecat de la Nice în vara lui 2022, "a negat cu tărie" că este responsabil pentru faptul că s-a aflat conținutul acelui email, așa cum a anunțat avocatul său.
Sursa citată spune că Galtier va formula trei plângeri penale până cel târziu la începutul săptămânii viitoare. Una dintre acestea va fi împotriva lui Fournier, pentru calomnie.
A doua va fi împotriva jurnalistului Roman Molina, cel care a fost prima persoană care a făcut public acest subiect, marți seară, dar și împotriva lui Daniel Riolo, de la RMC Sport, care a confirmat totul. Această plângere se referă la "riscul de a afecta terțe persoane".
A treia plângere se refereră la bulling și amenințările cu moartea pe care le-a primit Galtier, după ce numărul său a fost făcut public pe rețelele sociale.
Decizia urgentă luată de PSG, după ce Christophe Galtier a primit amenințări cu moartea, mii de apeluri și mesaje
Tehnicianul lui PSG este acuzat de rasism, din perioada în care a activat la Nice, în perioada 2021-2022.
PSG a decis să-l plaseze pe Galtier și pe familia sa sub protecție, după ce acesta a primit amenințări cu moartea și peste 5.000 de apeluri și mesaje, potrivit RMC Sport.
Astfel, casa antrenorului este supravegheată încontinuu de mai multe gărzi de corp, iar deplasările sunt însoțite.
Clubul a luat această decizie pentru că e conștientă de amploarea scandalului. În același timp, conducerea lui PSG îl investighează pe Galtier, după cele întâmplate, pentru că e bănuit de "remarci defăimătoare și insultătoare".
Christophe Galtier, acuzat de rasism și islamofobie
Daniel Riolo, jurnalist la RMC, a dezvăluit de ce este concret acuzat antrenorul de la PSG, după ce a intrat în posesia unui document.
”Christophe Galtier a intrat în birou și l-a salutat pe fiul său (n.r. agentul tehnicianului), care tocmai îmi spusese că ’puteți verifica împreună cu tata ce v-am zis’.
Odată plecat fiul, l-am întrebat pe Christophe dacă totul este adevărat. Mi-a răspuns că da și că trebuie să țin cont de realitatea orașului. Concluzia: ’Nu putem avea atât de mulți negri și musulmani în echipă’. ”, susține jurnalistul francez.
Mailul compromițător care îl incriminează pe Galtier
În septembrie 2022, Julien Fournier, fost director sportiv la Nice, a dezvăluit că s-a certat cu Galtier, dar nu a dorit să intre în detalii. Acum, Riolo a intrat în posesia unui mail pe care Fournier l-ar fi trimis direct proprietarului clubului, Dave Brailsford, în care acuzațiile la adresa lui Galtier sunt extrem de grave.
”Aseară am fost la restaurant și toată lumea mi-a sărit în cap, zicându-mi că noi avem o echipă de negri. ’Julien, trebuie să realizezi în ce oraș trăim, iar formația noastră nu corespunde cu ceea ce vor oamenii, cum nu corespunde nici cu ceea ce vreau eu’.
Nu avea niciun argument sportiv, doar religia sau culoarea pielii", se arăta în respectivul document.
Etichete: psg , christophe galtier
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...