Ce au remarcat francezii, după primul meci al lui Rareș Ilie în tricoul lui Nice
articol scris de Digi Sport24.07.2022, 09:18
Rareș Ilie (19 ani) a jucat pentru prima dată în tricoul lui Nice într-un meci amical disputat împotriva lui AS Roma, în Portugalia.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Rareș Ilie a semnat în această vară un contract valabil patru ani cu Nice, care a plătit către Rapid pentru transfer o sumă care s-ar ridica la 5 milioane de euro.
Impresia francezilor, după primul meci al lui Rareș Ilie la Nice
Francezii au remarcat prestația lui Rareș Ilie din primul meci la Nice. Aceștia au scos în evidență cursele făcute de Rareș Ilie în banda stângă, acolo unde a fost utilizat de de Lucien Favre la debut. Mijlocașul român a fost titular în echipa lui Lucien Favre, a evoluat într-un sistem 4-2-3-1 și a purtat tricoul cu numărul 18. Rareș Ilie a fost schimbat în minutul 82, cu Lucas Da Cunha.
”Românul în vârstă de 19 ani a reușit două incursiuni bune pe partea stângă și a încercat o lovitură (min 27) în prima repriză. Poziționat între linii, luând mingea în mod interesant pentru a se întoarce cu fața la joc, în ciuda unei unei mase atletice densificate, Ilie a început bine și și-a încheiat foarte bine prima prestație.
Cu inteligență de joc și hotărâre de a atinge câteva baloane în partea de teren adversă, Lucien Favre l-a văzut confirmând, după tot ce a vizionat în videoclipurile de pe internet în ultimul timp cu el (n.r cu jucătorul)”, au notat cei de la nicematin.com.
Rareș Ilie a debutat la Nice într-un meci amical cu AS Roma, încheiat 1-1
Meciul de pregătire s-a încheiat 1-1. Nice a deschis scorul prin Billal Brahimi, care a marcat în minutul 41, iar AS Roma a reușit să egaleze la 10 minute după pauză, după un autogol al lui Mario Lemina.
AS Roma - Nice, echipele de start:
- AS Roma: Svilar - Kumbulla, Smalling, Karsdorp - Vina, Perez, Matic, Spinazzola - Zaniolo, Shomurodov, Veretout
- Nice: Bulka - Atal, Todibo, Dante, Bard - Lemina, Rosario, Stengs - Claude-Maurice, Brahimi, R. Ilie
Salariu de 500.000 de euro pentru Rareș Ilie la Nice
De pe urma mutării nu profită din punct de vedere financiar doar Rapidul, ci și Rareș Ilie.
Mijlocașul român ar urma să încaseze la gruparea franceză, care a încheiat pe locul cinci în ultima ediție de campionat, 500.000 de euro anual.
Etichete: ogc nice , rareș ilie , transfer rares ilie , transfer nice , debut rares ilie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...