Anunţul medicului naţionalei Selecao despre Neymar: "Trebuie să mai lucrăm la condiţia fizică"
28.04.2018, 11:54Neymar, operat pe 3 martie, după ce a suferit o fractură la al cincilea metatarsian al piciorului drept, va juca pentru echipa naţională a Braziliei la Campionatul Mondial din Rusia, după ce medicul selecţionatei sud-americane a anunţat că este apt. Starul lui PSG s-a recuperat foarte bine după accidentarea suferită în meciul cu Marseille, jucat la finalul lunii februarie.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
"Ne așteptăm ca Neymar să facă cea mai bună pregătire pentru Campionatul Mondial. Trebuie să mai lucrăm la condiţia fizică. Fotbaliştii care revin după astfel de leziuni au nevoie de o evaluare individuală. Oviectivul nostru este supravegherea lui în acest final al recuperării pentru a putea reveni cat mai bine pe teren", a declarat Rodrigo Lasmar, medicul naţionalei Braziliei, pentru GloboEsporte.
CITEȘTE ȘI: A spus adio cârjelor! Fotografia postată de Neymar care i-a liniştit, definitiv, pe fani
Astfel, brazilianul este aşteptat să bifeze, cel puţin, un meci pe finalul sezonului din Ligue 1, după care va fi aşteptat în cantonamentul naţionalei Selecao la mijlocul lunii mai, când sud-americanii vor intra în cantonament pentru turneul final din Rusia.
Altfel, Le Robert Ilustré, dicţionarul enciclopedic de referinţă în Franţa, a decis să-l includă în ediţia sa din 2019 pe Neymar, căruia i-a dedicat o fotografie şi un text de şapte rânduri, în care se subliniază că este cel mai scump jucător din lume, informează agenţia EFE.
Etichete: psg , neymar , brazilia , revenire , campionatul mondial , pregatire , cm 2018 , rusia 2018
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...