Accidentat, Valdes rămâne liber, după ce Monaco i-a rupt precontractul. Nu poate reveni la Barcelona
10.06.2014, 14:11Portarul Victor Valdes (32 de ani) a rămas fără angajament, după ce AS Monaco a renunțat la precontractul semnat în urmă cu câteva luni, când goalkeeper-ul încă mai era jucătorul Barcelonei.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Acum, liber de contract după expirarea înțelegerii cu vicecampioana Spaniei și accidentat grav la genunchi (VIDEO și DETALII AICI), Valdes a rămas pe dinafară și își caută echipă. Portarul anunțase încă de anul trecut că nu va mai rămâne la Barcelona și în iarnă a semnat un precontract cu ocupanta locului al doilea din campionatul Franței, însă ruptura de ligamente încrucișate i-a dat toate planurile peste cap.
“Monaco a decis să nu valideze venirea lui Valdes de la Barcelona, în ciuda precontractului existent.“, au scris francezii de la L‘Equipe.
În ciuda accidentării care îl face indisponibil pentru prima parte a sezonului, Valdes rămâne un portar interesant pe piața transferurilor, mai ales că este liber de contract. Potrivit presei britanice, pe urmele sale au pornit imediat Arsenal (care tocmai l-a vândut pe Fabianski la Swansea), dar și Manchester City (care a încheiat colaborarea cu românul Costel Pantilimon).
21 de trofee a câștigat Victor Valdes ca jucător al Barcelonei: 6 titluri în la Liga, 3 UEFA Champions League, 2 Cupe ale Spaniei, 6 Superc upe ale Spaniei, 2 Supercupe ale Europei și 2 Campionate Mondiale ale Cluburilor.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Etichete: valdes barcelona , valdes monaco , victor valdes liber de contract barcelona monaco
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...