România - Serbia | Gică Hagi a revenit lângă naţională. Premieră în mandatul lui Răzvan Burleanu
14.10.2018, 17:31Pentru prima oară de când Răzvan Burleanu este preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Gică Hagi a asistat la un meci al echipei naţionale pe stadion. Fostul căpitan al "tricolorilor" a urmărit din tribunele Arenei Naţionale partida cu Serbia, din Liga Naţiunilor.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Auto-exilul lui Hagi la partidele naţionalei a început odată cu arestarea lui Gică Popescu şi condamnarea acestuia în Dosarul Transferurilor. De asemenea, la decizia luată de antrenorul celor de la Viitorul a contribuit şi relaţia încordată cu şefii FRF.
"Nu am nicio relaţie cu actuala conducere a Federaţiei. Prietenul meu şi totodată unul dintre căpitanii echipei naţionale e în locul unde e şi, atât timp cât stă acolo, eu sunt lângă el.
Vreau să sufăr şi eu cât suferă el. Nu merg niciodată la meciurile echipei naţionale cât timp Gică Popescu se află după gratii. E o formă de protest", spunea Hagi în urmă cu 4 ani.
Deşi "Baciul" a fost eliberat la sfârşitul anului 2015, Hagi nu a mai mers la vreun meci al naţionalei, până la partida cu Serbia. "Regele" a urmărit jocul alături de selecţionerul naţionalei de tineret, Mirel Rădoi, şi de managerul operațional al acesteia, Vlad Munteanu.
Probabil decizia lui Hagi de a reveni lângă "tricolori" are legătură şi cu faptul că naţionala a avut doi titulari de la Viitorul contra Serbiei - Tudor Băluţă şi Denis Drăguş -, alături de alţi patru jucători care au îmbrăcat tricoul constănţenilor: Cristi Manea, Alin Toşca, Răzvan Marin şi George Ţucudean.
Etichete: gica hagi , echipa nationala , romania serbia , liga natiunilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...