Norvegienii au schimbat toată naționala pentru meciul din Austria. Un singur portar în lot, după testele pentru COVID-19
articol scris de Digi Sport18.11.2020, 13:27
Norvegia va înfrunta în această seară Austria, de la ora 21:45, iar nordicii se vor prezenta la meci cu un lot de 17 jucători.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cum lotul principal a fost blocat în Norvegia din cauza unui jucător infectat cu COVID-19, norvegienii au asamblat un alt lot, care a mers în Austria.
Un singur portar și 16 jucători de câmp fac parte din noul lot. Echipa Norvegiei va fi condusă în această seară de selecţionerul tineretului Leif Gunnar Smerud.
Norvegienii au schimbat toată naționala pentru meciul din Austria. Un singur portar în lot, după testele pentru COVID-19
Astăzi ar urma să fie publicată și hotărârea UEFA în privința meciului România - Norvegi, meci la care nordicii n-au putut ajunge.
Norvegienii au rămas cu un singur portar după ce Per Kristian Bratveit, al cărui test este incert, nu a primit permisiunea să părăsească Oslo.
Lotul Norvegiei pentru partida de miercuri cu Austria:
portari: Anders Kristiansen (Union SG/Belgia);
fundaşi: Andreas Hanche-Olsen (Gent/Belgia), Ruben Gabrielsen (Toulouse/Franţa), Daniel Granli (Aalborg BK/Danemarca), Andreas Vindheim (Sparta Praga/Cehia), Julian Ryerson (Union Berlin/Germania), Joergen Skjelvik (Odense/Danemarca);
mijlocaşi: Tobias Boerkeeiet (Broendby/Danemarca), Kristoffer Askildsen (Sampdoria/Italia), Fredrik Ulvestad (Djurgaarden/Suedia), Kristian Thorstvedt (Genk/Belgia), Sondre Tronstad (Vitesse Arnhem/Olanda), Mats Moeller Daehli (Genk/Belgia), Haakon Evjen (AZ Alkmaar/Olanda), Ghayas Zahid (APOEL Nicosia/Cipru);
atacanţi: Joergen Strand Larsen (Groningen/Olanda), Veton Berisha (Viking Stavanger).
Meciul România - Norvegia, anulat
Meciul România - Norvegia a fost anulat. Vestea șocantă a venit chiar de la UEFA cu o zi înainte de data stabilită pentru disputarea partidei.
În timp ce ”tricolorii” se antrenau pe Arena Națională, delegația Norvegiei se afla în continuare la Oslo, pentru că nu a primit acceptul autorităților sanitare să facă deplasarea la București, din cauza faptului că Omar Elabdellaoui a fost depistat cu COVID-19, iar ceilalți jucători și membri ai staff-ului au fost considerați contacți direcți.
De altfel, Bent Hoie, ministrul Sănătății din Norvegia, a anunțat că o deplasare către România a jucătorilor ar fi fost ilegală, ca urmare a normelor implementate în țara nordică în contextul pandemiei de COVID-19.
Pentru România urmează meciul cu Irlanda de Nord, din Liga Națiunilor. Acesta va fi ultimul meci al anului pentru "tricolori". UEFA va anunța în curând ce decizie ia în cazul meciului România - Norvegia.
Clasamentul Grupei B1:
- 1. Austria 12p (5 meciuri)
- 2. Norvegia 9p (4 meciuri)*
- 3. România 4p (4 meciuri)*
- 4. Irlanda de Nord 1p (5 meciuri)
*UEFA va decide astăzi soarta meciului România - Norvegia.
Etichete: norvegia , austria , meciuri liga natiunilor , masuri coronavirus , pandemie coronavirus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...