Exclusiv Marcel Răducanu a văzut grupa României din preliminariile CM 2026 și nu a stat pe gânduri: ”Este favorită”
articol scris de Digi Sport13.12.2024, 23:24
România va juca împotriva Austriei, Bosniei, Ciprului și naționalei din San Marino în preliminariile Cupei Mondiale 2026.
SuperLiga: Universitatea Craiova - Sepsi, sâmbătă, 17:00, DGS 1
SuperLiga: ”U” Cluj - Petrolul, sâmbătă, 20:00, DGS 1
Grupa în care vor evolua ”Tricolorii” pregătiți de Mircea Lucescu (79 de ani) a fost analizată intens de personalitățile din fotbalul românesc, iar o parte dintre acestea i-au dat favoriți cerți la calificare pe Nicușor Stanciu&Co.
Însă, un fost internațional al primei reprezentative a tras un semnal de alarmă și a vorbit despre pericolul care vine dinspre naționala Austriei.
Marcel Răducanu: ”Austria este favorită pentru mine. Au jucători dinamici, atletici”
Marcel Răducanu (70 de ani), fostul mijlocaș ofensiv al echipei naționale care a jucat în cariera sa foarte mulți ani în fotbalul german, o consideră pe Austria favorită la calificarea directă la Cupa Mondială.
- în perioada august 1981 - iulie 1988, Răducanu a jucat pentru Borussia Dortmund și Hannover
În opinia fostului internațional, selecționata austriacă dispune de foarte mulți jucători de calitate care evoluează în Bundesliga și are un stil de joc extrem de ofensiv, impus de ”profesorul” Ralf Rangnick (66 de ani).
”Austria este favorită pentru mine, au jucători mulți în Bundesliga, dar și Elveția a fost favorită în preliminariile EURO 2024. E ’profesorul’ Rangnick la ei care are ideile lui.
Se vede că a făcut din echipa asta una bună. Cred că este cel mai bun antrenor pe care l-au avut austriecii în ultimii ani. Au jucători dinamici, atletici. Ei au un țel să ajungă cât mai rapid la finalizare”, a spus Răducanu, la emisiunea Fotbal Club.
- la 237,20 de milioane de euro este cotat lotul de jucători al naționalei Austriei, potrivit Transfermarkt
- Konrad Laimer este cel mai valoros jucător al austriecilor: 30 de milioane de euro
Programul României din preliminariile Cupei Mondiale 2026: în martie 2025, ”dublă” cu Bosnia și San Marino
21 martie
21:45 – Cipru – San Marino
21:45 – ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina
24 martie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Cipru
21:45 – San Marino – ROMÂNIA
7 iunie
16:00 – Bosnia și Herțegovina – San Marino
21:45 – Austria – ROMÂNIA
10 iunie
21:45 – ROMÂNIA – Cipru
21:45 – San Marino – Austria
6 septembrie
21:45 – Austria – Cipru
21:45 – San Marino – Bosnia și Herțegovina
9 septembrie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Austria
21:45 – Cipru – ROMÂNIA
9 octombrie
21:45 – Austria – San Marino
21:45 – Cipru – Bosnia și Herțegovina
12 octombrie
16:00 – San Marino – Cipru
21:45 – ROMÂNIA – Austria
15 noiembrie
19:00 – Cipru – Austria
21:45 – Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA
18 noiembrie
21:45 – Austria – Bosnia și Herțegovina
21:45 – ROMÂNIA – San Marino
Grupele preliminariilor Cupei Mondiale din 2026
Grupa A: Câștigătoarea meciului Germania - Italia, Slovacia, Irlanda de Nord, Luxemburg
Grupa B: Elveția, Suedia, Slovenia, Kosovo
Grupa C: Învinsa din meciul Portugalia - Danemarca, Grecia, Scoția, Belarus
Grupa D: Câștigătoarea meciului Franța - Croația, Ucraina, Islanda, Azerbaidjan
Grupa E: Câștigătoarea meciului Spania - Olanda, Turcia, Georgia, Bulgaria
Grupa F: Câștigătoarea meciului Portugalia - Danemarca, Ungaria, Irlanda, Armenia
Grupa G: Învinsa din meciul Spania - Olanda, Polonia, Finlanda, Lituania, Malta
Grupa H: Austria, România, Bosnia, Cipru, San Marino
Grupa I: Învinsa din meciul Germania - Italia, Norvegia, Israel, Estonia, Moldova
Grupa J: Belgia, Țara Galilor, Macedonia de Nord, Kazahstan, Liechtenstein
Grupa K: Anglia, Serbia, Albania, Letonia, Andorra
Grupa L: Învinsa din meciul Franța - Croația, Cehia, Muntenegru, Insulele Feroe, Gibraltar
Spectaculos! Cele 16 stadioane care vor găzdui Cupa Mondială 2026
Galerie Foto
Etichete: romania , cupa mondiala , austria , preliminarii , marcel raducanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
„Viteazul Assad a fugit la Putin. Unde va fugi Putin?, a întrebat președintele ucrainean Volodimir...