Mario Balotelli "a rupt" cântarul. Oficialii de la Nisa s-au crucit când au văzut câte kilograme are italianul
11.09.2018, 16:56Mario Balotelli a fost printre cei mai criticaţi jucători, după Italia-Polonia 1-1. Iar informaţiile apărute în ultimele zile despre jucătorul celor de la Nice sunt de-a dreptul incredibile. Jurnaliştii anunţă că italianul s-a prezentat la pregătiri cu două săptămâni mai târziu decât colegii şi avea 12 kilograme în plus! Cântărea 100 de kilograme!
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Întârzierea a fost determinată de negocierile purtate de Olimpique Marseille pentru Mario, nefinalizate însă cu succes. Balotelli a început o luptă susţinută pentru a slăbi de urgenţă şi la startul primului joc, pe 31 august, împotriva celor de la Lyon, avea 94 de kilograme. L'Equipe a fost publicaţia care a dezvăluit situaţia lui SuperMario.
Din cauza lui Balotelli, între fostul mare antrenor Arrigo Sacchi şi impresarul Mino Raiola s-a stârnit o polemică. Tehnicianul a lăsat de înţeles că Balotelli a jucat prost pentru că nu e foarte inteligent, în timp ce vulcanicul manager a şters pe jos cu don Arrigo: "Sacchi a demonstrat că nu are nici inteligență, nici clasă. Nu înțeleg de ce stăm și ascultăm pe cineva care trăiește în trecut și-i acordăm credit unui antrenor care a condus Milan, o echipă care ar fi putut câștiga și de una singură, fără antrenor. Una peste alta, declarațiile sale despre Mario confirmă ceea ce au spus oamenii de-a lungul timpului: Sacchi e terminat! Este un personaj de compătimit".
În dispută s-a amestecat, indirect, şi Zbigniew Boniek, preşedintele federaţiei poloneze: "Aş vrea să am o naţională ca a Italiei, cu mulţi jucători talentaţi şi puternici. Dar nu ai ce face cu fotbalişti care sunt la 50-60 la sută din potenţial. Am înţeles că un jucător a avut 15 kilograme în plus. Dacă e vorba de Balotelli? Nu ştiu. Am vorbit cu Sacchi şi amândoi am fost de acord că Balotelii e nepregătit", a explicat fostul mare atacant de la Juventus.
Etichete: mario balotelli , mino raiola , italia-polonia 1-1 , balotelli gras , kilograme balotelli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...