Video A treia generație de Maldini a debutat la naționala Italiei: ”A fost o emoţie puternică”
articol scris de Digi Sport15.10.2024, 12:23
Daniel Maldini (Monza) continuă tradiţia tatălui (Paolo) şi bunicului său (Cesare) la "Squadra Azzurra", după ce a obţinut prima selecţie, luni, în meciul cu Israel (4-1) din Liga Naţiunilor.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fotbalistul de 23 ani a intrat pe teren în minutul 74 al meciului de la Udine, moment care a consemnat debutul celei de-a treia generaţii Maldini la "Squadra Azzurra" sub privirile părinţilor săi din tribună.
Danel Maldini a debutat pentru ”Squadra Azzurra”
''Sunt fericit că au venit părinţii mei, voi discuta meciul cu ei când ajung acasă. A fost o emoţie puternică şi pozitivă. Sunt foarte fericit că am jucat şi că meciul a mers bine... Sper să fi adus puţină calitate (echipei), chiar dacă este prea mult spus. Încerc să ajut cât de mult pot'', a declarat după meci Daniel Maldini, anunță Agerpres.
Fostul fundaş Cesare Maldini, care a decedat în 2016, a avut 14 selecţii la naţionala Italiei, în timp ce fiul său Paolo Maldini, de asemenea fundaş, a purtat tricoul squadrei azzura în 126 de meciuri, fiind vicecampion mondial în 1994 şi vicecampion european în 2000.
- 4,5 milioane de euro este cota de piață a lui Daniel Maldini, potrivit transfermarkt.com.
VIDEO cu rezumatul partidei:
Etichete: italia , israel , paolo maldini , cesare maldini , daniel maldini
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...