Un cvadruplu campion al Portugaliei, noul antrenor al echipei de pe ultimul loc din Liga 3 din România: ”Mulțumesc clubului”
articol scris de Digi Sport12.01.2023, 11:35
Portughezul Joao Manuel Pinto a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei Dacia Unirea Brăila, ocupanta ultimului loc (10) în Seria a 2-a a Ligii a 3-a, potrivit paginii de Facebook a clubului.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Joao Pinto (50 de ani) a evoluat pe postul de fundaş central pentru FC Porto, Benfica, Murcia şi Sion. Are în palmares 4 titluri de campion al Portugaliei, două Cupe şi două Supercupe ale Portugaliei, precum şi Cupa Elveţiei (2006).
Joao Manuel Pinto, noul antrenor de la Dacia Unirea Brăila: ”Mulțumesc clubului că m-a luat în considerare”
"Mulţumesc clubului Dacia Unirea Brăila că m-a luat în considerare. După o lungă discuţie cu directorul sportiv, care mi-a explicat proiectul de refondare, am luat o decizie.
Vreau sa precizez ca decizia mea de a ajunge la Brăila nu este o decizie economică, dar datorită prieteniei puternice cu Gianluca Pavanello şi a proiectului sportiv în care mă voi implica în totalitate cu felul meu de a înţelege fotbalul, sper să pot aduce experienţa mea la club şi jucători pentru a construi ceva important", a declarat Joao Pinto.
Joao Pinto, care are o selecţie în naţionala Portugaliei, are, în ciuda cărţii de vizită de jucător, experienţă modestă ca antrenor, pregătind în carieră echipe precum Cinfaes, Moncarapachense, Lusitano, Sertanense, Vila Real, Quarteirense, Moura şi Machico.
Clubul Dacia Unirea Brăila a fost preluat în toamnă de un grup de investitori italieni şi argentinieni şi îl are ca preşedinte pe scouterul italian Renato Favero, iar director tehnic a fost numit Gianluca Pavanello, informează Agerpres.
Etichete: dacia unirea braila , joao manuel pinto , antrenor braila
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...