CSA Steaua, victorie cu mari emoții în fața lui Rapid II! Cum au tranșat disputa elevii lui Oprița și cum arată ierarhia
articol scris de Digi Sport17.04.2021, 19:37
CSA Steaua a câștigat, cu mari emoții, partida cu Rapid II, scor 2-0, într-un meci din etapa a 16-a a Ligii 3, seria a patra, regiunea București, și privește cu optimism spre barajul de promovare în Liga 2.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Elevii lui Daniel Oprița s-au impus greu, pe final de meci, prin golurile marcate de Pacionel (81 - penalty) și Wallace (89).
De când n-a mai pierdut CSA Steaua în actualul sezon
Trupa din Ghencea își continuă astfel cursa spre barajul de promovare în eșalonul secund cu un moral foarte bun. ”Militarii” sunt neînvinși în 2021, cel mai recent eșec fiind înregistrat în septembrie 2020, în meciul din Cupa României, cu Popești-Leordeni.
Și Rapid II avea un moral bun înainte de acest meci, mai ales după victoria din runda precedentă, de pe teren propriu, cu Dinamo II, scoe 1-0.
Steliștii au avut mult de furcă cu a doua echipă a giuleștenilor. A fost nevoie de un penalty, transformat de Pacionel pentru a se debloca tabela. Mai apoi, în penultimul minut, Wallace a majorat diferența, cu o lovitură de cap.
După acest meci, CSA Steaua a acumulat 42 de puncte, în timp ce FCSB II se află pe locul doi, cu 38 de puncte.
CSA Steaua - Rapid II 2-0 | Echipele de start
CSA Steaua: Mușat, Călinţaru, Walace, Beţa, Adrian Ilie, Zaharia, Enceanu, Bărbulescu, Pacionel, Huiban, Chipirliu.
Rapid II: Devenish, Stănici, Catrici, Avanu, P. Bradu, Ghineţ, Dumitrescu, Gheorghe, Gogan, Grigore, Despa.
Sistemul de promovare pentru acest sezon în care avem 100 de echipe în Liga 3
După cum s-a desfășurat Seria 4 din Liga 3 până acum, sunt șanse mari ca Steaua și FCSB II să ocupe primele două locuri la finalul sezonului regulat. După cele 18 etape, primele două clasate din fiecare serie vor merge la baraj. În primul baraj, campioana și vicecampioana din Seria 4 vor înfrunta primele două clasate din Seria 3, care la ora actuală arată în felul următor:
- Locul 1 din Seria 3 (CS Afumați) vs Locul 2 din Seria 4 (FCSB II)
- Locul 1 din Serie 4 (Steaua) vs Locul 2 din Seria 3 (Mostiștea Ulmu)
Ulterior, învingătoarele din aceste două jocuri de baraj se vor înfrunta într-un al doilea baraj. Al doilea baraj va desemna cele cinci echipe din Liga 3 care promovează în Liga 2. Având în vedere clasamentul de la finalul turului, în finala pentru promovare s-ar putea înfrunta, printre altele, CS Afumați / FCSB II - Steaua / Mostiștea Ulmu.
Etichete: csa steaua , rapid 2 , csa steaua rapid ii 2-0 , baraj promovare liga 2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...