VIDEO Sportul a premeditat pierderea meciului cu Farul!
09.03.2013, 14:37Formația din Regie a cedat cu 3-0 la masa verde partida cu ultima clasată din seria I, Farul Constanța.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Deznodământul partidei a fost pecetluit după ce pe teren au pătruns doar echipierii dobrogenilor, iar arbitrul a fluierat finalul meciului, fără ca niciun jucător din tabăra Sportului să calce pe suprafața de joc. După cum se poate vedea în poza principală, titularii au luat loc doar în tribune.
Cu toate acestea, chiar dacă fotbaliștii liderului ar fi intrat pe teren, soarta meciului ar fi fost aceeași. Pe foaia de joc a fost trecut Alin Nistor, unul dintre jucătorii care nu aveau drept de joc pentru primul meci din acest an.
Nistor fusese eliminat în etapa a XIV-a, într-un meci încheiat la egalitate (1-1), în deplasarea de la Suceava, cu Rapid CFR. Pentru cartonașul roșu primit, fotbalistul a fost suspendat pentru două jocuri, iar până la meciul cu Farul, acesta ispășise o singură etapă de suspendare.
Chiar dacă cel de-al doilea meci pierdut de Nistor ar fi trebuit să fie cel în compania Farului, mijlocașul a fost trecut pe foaia de joc chiar din primul minut.
Etichete: farul constanta , liga 2 , sportul studentesc , vasile șiman , liga ii , fotbal romania , sportul farul , sportul farul 0-3 , alin nistor , nistor sportul studentesc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...