Venirea lui Condescu, salvarea lui Mititelu. 800.000 de € intră în contul ”Științei”
25.01.2014, 10:38Fostul președinte de la Pandurii se va baza în continuare pe banii sindicaliștilor de la Federația Națională Mine Energie.
Universitatea Craiova a izbutit o adevărată lovitură, la nivel de staff administrativ, prin cooptarea într-o funcție de conducere a lui Marin Condescu, fostul boss al celor de la Pandurii. Adrian Mititelu, finanțatorul ”Științei”, a fost extrem de bucuros de această mutare (DETALII), prin care speră ca problemele financiare ale juveților să se termine cât mai repede.
Mititelu s-a bazat atât pe experiența pe care Condescu a dobândit-o în Liga 1, cât și pe faptul că acesta are multe relații și poate asigura lejer bugetul echipei, cel puțin acum când aceasta este în eșalonul al doilea.
Condescu, noul manager genaral al oltenilor, nu va veni de unul singur în Bănie, ci va aduce și Federația Națională Mine Energie, mai exact sindicatele al căror președinte este chiar el. Asta înseamnă că, automat, în conturile Universității vor intra 800.000 de euro.
La începutul sezonului, Condescu a explicat pe ce buget se va baza Pandurii în acest campionat.
”Bugetul pentru sezonul viitor este de cinci milioane de euro. CEO (n.r. - sponsorul inscripționat pe tricouri) nu dă nimic la acest buget, dar avem soluții până la finalul anului. Avem 8.000 de noi membri cotizanți, care vor contribui cu câte 1% din salarii, le vom da abonamente subvenționate”, a spus Condescu în vara lui 2013.
Așadar, este de aștepat ca și acum, la Craiova, Condescu să mizeze pe aceeași formulă pentru a face rost de banii necesari pentru ca Emil Săndoi (DETALII) să readucă echipa acolo unde-i este locul.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Etichete: condescu universitatea craiova , condescu buget universitatea craiova , condescu bani universitatea craiova , condescu mititelu craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...