Video Unirea Tărlungeni - FC Braşov 0-0. Rezultatele etapei a 5-a din Liga 2
03.09.2016, 18:50FC Braşov a rămas neînvinsă în acest sezon, dar a pierdut ocazia de a ajunge pe al doilea loc în liga secundă, după remiza albă de la Ştefăneşti, cu Unirea Tărlungeni.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Răsdan a avut prima ocazie a meciului, când Popescu a intervenit excelent (22) iar la cealaltă poartă, Iacob l-a blocat pe Alecsandru (25). Braşovul a irosit cea mai mare oportunitate de a înscrie în finalul primei reprize: Popa a centrat ideal pentru Cordoş, care nu a ajuns să devieze decisiv în faţa porţii (42). Răsdan a mai şutat o dată periculos din afara careului, dar Popescu a avut încă o intervenţie bună (59) iar Tigoianu a executat surprinzător o lovitură liberă, dar Iacob a respins de sub transversală (65).
Pe locul 4, cu trei victorii şi două remize, FC Braşov este una dintre cele trei echipe încă neînvinse în primele 5 runde.
Chindia s-a impus la scor de neprezentare în partida cu CSM Râmnicu Vâlcea, dispută transmisă ÎN DIRECT de Digi Sport 1.
Gazedele au deschis scorul în finalul primei reprize. Honciu a punctat în minutul 40, cu un șut din interiorul careului.
VIDEO CU GOLUL
Oaspeții au rămas în inferioritate în minutul 60. Octavian Vasile a văzut al doilea galben după o intrare dură la mijlocul terenului și a plecat mai repede la cabine. Zece minute mai târziu Cherchez a majorat diferența de pe tabelă cu o reluare din 6 metri
VIDEO CU GOLUL DOI
Scroul final a fost stabilit de același Cherches, care și-a trecut în cont dubla în minutul 83. Chindia este lider cu 15 puncte din 15 posibile, iar în ultimele 4 etape a marcat de 7 ori fără să primească vreun gol.
VIDEO CU GOLUL TREI
Chindia Târgovişte - CSM Râmnicu Vâlcea 3-0
Juventus Bucureşti - CS Afumaţi 2-0
ASU Politehnica Timişoara - Metalul Reşiţa 2-0
UTA Bătrâna Doamnă a ratat ocazia de-a urca pe prima poziţie în liga secundă, după ce a terminat la egalitate, scor 0-0, partida de pe teren propriu cu CS Mioveni.
Gazdele au avut cele mai mari ocazii de-a înscrie în prima repriză, dar Curtuiuş nu a fost capabil să reia mingea boxată în picioarele sale de Croitoru. Acelaşi Curtuiuş s-a mai aflat o dată în faţa porţii, dar portarul a reţinut fără probleme. La reluare, argeşenii au preluat atacul. Prima ocazie a venit la cinci minute după pauză, când Staicu nu a reușit să-l învingă pe Bogdan Miron, după ce a lovit pe lângă minge. Năstăsie a sărit pe sub, iar arădenii au îndepărtat pericolul.
Patru minute mai târziu, căpitanul Ayza are o cursă bună, îi pasează lui Năstăsie, care aflat la marginea careului, este faultat de Gligor. ”Centralul” dictează lovitură de la 11 metri. Năstăsie execută slab, iar mingea îl lovește în picior pe Bogdan Miron, plecat deja în dreapta.
În continuare 0-0, iar arădenii dau o replică prin Strătilă, care ratează cea mai mare ocazie a partidei, rămas singur cu portarul. Mingea trece puţin pe lângă bara din stânga şi partida se încheie la egalitate.
UTA Bătrâna Doamnă, cu 11 puncte strânse, merge etapa viitoare la FC Braşov, în timp ce argeşenii primesc vizita lui ASU Poli.
Pe Digi Sport 1, urmează partida Chindia Târgovişte - CSM Râmnicu Vâlcea, cu începere de la ora 16:30.
S-au terminat primele cinci partide din cadrul etapei cu numărul 5 din liga secundă.
Olimpia Satu Mare a reuşit cea de-a treia victorie în campionat şi a urcat pe podium, după ce a învins-o în ultimul minut de joc pe Luceafărul Oradea. Într-o partidă în care au evoluat în 9 oameni, după eliminările lui Muntean şi Vasile Pop, gazdele au reuşit să înscrie la primul şut pe poartă din repriza secundă. Onicaş a înscris în minutul 90+4, după ce l-a învins pe Goia, ieşit dintre buturi, cu un şut de la 45 de metri.
Tot pe teren propriu s-a impus şi Dunărea Călăraşi, care a învins-o pe Şoimii Pâncota, scor 2-0, graţie „dublei” lui Ibrian, în minutele 7 şi 20. De la gazde, Silviu Ilie a fost eliminat cu zece minute înainte de final.
Cea mai mare diferenţă pe tabela de marcaj a înregistrat-o Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, care s-a impus pe teren propriu în faţa celor de la FC Academica Clinceni, scor 3-0. Toate cele trei goluri au fost marcate în repriza secundă de către Hadnagy, Huiban şi Ene.
În partida ACS Berceni - Foresta Suceava, moldovenii au reuşit să se impună graţie reuşitei lui Rusu Bogdan, din minutul 74.
Claudiu Herea a reuşit să aducă un punct celor de la CS Baloteşti, după ce a marcat din penalty, în minutul 61. Dacia Unirea Brăila deschisese scorul în minutul 12, prin Puşcaşu. Cele două formaţii au evoluat cu un om mai puţin, după eliminările lui Antoche, de la gazde, în minutul 16, şi Dănuț Oprea, la zece minute de la reluarea partidei.
Sâmbătă, 3 septembrie
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - FC Academica Clinceni 3-0 (Hadnagy Min. 53, Huiban Min. 61, Ene Min. 65)
Olimpia Satu Mare - Luceafărul Oradea 1-0 (Muntean elim. Min 58, Vasile Pop elim. Min 75, Onicaș Min. 90+4)
Dunărea Călăraşi - Şoimii Pâncota 2-0 (Ibrian Min. 7, Min. 20, Silviu Ilie elim. Min. 80)
CS Baloteşti - Dacia Unirea Brăila 1-1 (Antoche elim. Min. 16, C. Herea penalty Min. 61 / Puşcaşu Min. 12, Dănut Oprea elim. Min 55)
ACS Berceni - Foresta Suceava 0-1 (Rusu Bogdan Min. 74)
LIVE TEXT UTA - Mioveni
UTA Bătrâna Doamnă - CS Mioveni 0-0, Digi Sport 1
Min. 90+4: Final de partidă.
Min 90+2: Galben pentru Burlă.
Min. 90: Eduard Stoica ia galben.
Min. 82: Iese Dennis Man şi intră Albert Stahl.
Min. 75: Iese Ciprian Biceanu şi intră Marius Gălan.
Min. 68: Strătilă ratează o șansă uriașă de-a înscrie, după ce rămâne singur cu portarul. Jucătorul ardelenilor trimite pe lângă bara din stânga.
Min. 67: Jorza intră în locul lui Tănase.
Min. 67: Arădenii au nouă ocazie de gol, dar D. Man reia cu capul puțin pe lângă poartă.
Min. 60: Năstăsie execută slab lovitura de la 11 metri, iar mingea îl lovește în picior pe Bogdan Miron, plecat deja în dreapta. Arădenii îndepărtează pericolul.
Min. 59: Ayza are o cursă bună, îi pasează lui Năstăsie, care este faultat la marginea careului de Gligor. ”Centralul” dictează lovitură de la 11 metri.
Min. 56: Cristian Andor intră pe teren în locul lui Dumitru Cop.
Min. 51: Curtuiuș ia galben.
Min: 50: Staicu nu reușește să-l învingă pe Bogdan Miron după ce lovește pe lângă minge. Năstăsie sare pe sub minge și pericolul este îndepărtat.
Min. 46: A început repriza secundă cu lovitura argeșenilor.
Min. 45+3: Arbitrul fluieră finalul primei reprize.
Min. 45: Tirică este înlocuit cu Bogdan Stancu.
Min. 37: Boboc este avertizat.
Min. 23: Același Curtuiuș trece pe lângă gol, după ce portarul adversilor boxează greșit centrarea expediată de Gligor. Mingea se lovește de Curtuiuș care nu este pe fază, iar Croitoru se întinde și reține.
Min. 15: Curtuiuș reia spre poartă, dar Croitoru este pe fază și reține.
Min. 9: Ayza trage de la marginea careului, dar nu nimerește ținta.
Min. 1: A început partida!
Etichete:
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...