Unde a ajuns fostul jucător al FCSB-ului, după ce a stat jumătate de sezon liber de contract
articol scris de Digi Sport19.07.2024, 14:27
Robert Ion (23 de ani) a fost legitimat la FCSB în perioada 2017 - 2022, după ce a fost adus de la AS Metropolitan.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
În perioada în care s-a aflat sub contract cu FCSB, Robert Ion a fost împrumutat la Academica Clinceni și FC Voluntari.
Robert Ion a semnat cu noua echipă, după jumătate de sezon în care a fost liber de contract
Galerie Foto
După ce și-a încheiat socotelile cu FCSB, Robert Ion a ajuns în vara anului 2022 la Farul, însă după jumătate de sezon s-a despărțit de dobrogeni.
Din luna ianuarie a anului 2023, Robert Ion a ajuns la Poli Iași, formație alături de care a reușit promovarea în SuperLigă la finalul sezonului 2022/2023.
După o primă parte a sezonului în care a prins minute pe teren, Robert Ion nu s-a mai aflat nici în lotul echipei la majoritatea partidelor din 2024 ale formației din Moldova. Ulterior, cele două părți s-au despărțit.
Robert Ion a stat fără echipă jumătate de sezon, după plecarea de la Poli Iași, dar acum și-a găsit alt club la care să evolueze.
Mijlocașul de 23 de ani a semnat în această vară cu Concordia Chiajna. Acesta a evoluat deja în câteva partide de verificare ale grupării ilfovene.
Adrian Petre și Dan Spătaru, care au fost și ei legitimați la FCSB în trecut, au semnat la rândul lor cu Concordia Chiajna în această vară.
Cifrele lui Robert Ion
- 18 meciuri a jucat Robert Ion în sezonul 2023/2024 la Poli Iași
- Un gol a reușit Robert Ion în meciurile jucate
- 200.000 de euro este cota de piață a lui Robert Ion, potrivit Transfermarkt
Etichete: concordia chiajna , robert ion , robert ion fcsb , robert ion concordia chiajna
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...