Video&Foto Stadion, în flăcări! Incendiu, în miez de noapte, la Slobozia. Care e poziția ISU Ialomița
articol scris de Digi Sport03.09.2022, 11:00
Partida de la Slobozia, Unirea Slobozia - Csikszereda, din etapa 5 a Ligii 2, a fost în pericol de a nu se disputa.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Galerie Foto
UPDATE Ora 11:00. Partida de la Slobozia, Unirea - Csikszereda, se va juca de la ora stabilită inițial. Arbitrul Vladimir Nagy a inspectat suprafața de joc și a decis că întâlnirea se poate disputa.
Stadion, în flăcări! Incendiu, în miez de noapte, la Slobozia. Care e poziția ISU Ialomița
UPDATE Ora 10:50. ISU Ialomiţa a anunţat, sâmbătă, că pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu, produs la tribuna oficială a Stadionului ”1 Mai" din municipiul Slobozia.
”După o intervenţie de aproximativ două ore incendiul a fost lichidat. Au ars scaunele tribunei (aproximativ 130 de bucăţi), tavanul construit din lambriu PVC pe o suprafaţă de aproximativ 300 de metri pătraţi, tâmplărie termopan pe o suprafaţă de aproximativ 150 de metri pătraţi”, a transmis ISU Ialomiţa.
Potrivit sursei citate, cel mai probabil, incendiul a fost generat de trăsnet.
Stadion, în flăcări! Incendiu, în miez de noapte, la Slobozia. A plouat 12 ore neîncetat și meciul poate fi amânat
Programată la ora 11:00, startul partidei stă sub semnul întrebării din cauza ploii abundente, care nu a încetat deloc în cele mai recente 12 ore. În plus, și tribuna oficială a stadionului a ars în întregime după un incendiu provocat de un fulger.
În jurul orelor 00:30, focul a cuprins rapid întreaga tribună oficială și cele 140 de fotolii au fost mistuite, chiar dacă pompierii chemați de urgență la fața locului au intervenit prompt. Focul s-a propagat parțial și spre una dintre băncile de rezerve, amplasate sub tribuna oficială.
Stadion, în flăcări! Incendiu, în miez de noapte, la Slobozia. ”S-a văzut o lumină puternică”
”Ne-am uitat pe camerele video montate la stadion și la un moment dat s-a văzut o lumină puternică căzută în zona ultimului rând de fotolii și imediat s-a aprins focul care a distrus rapid fotoliile instalate în tribuna oficială a stadionului.”, a spus Ilie Lemnaru, managerul AFC Unirea 04 Slobozia, potrivit infoialomița.ro.
Din fericire, incendiul nu a afectat vestiarele și nici suprafața de joc.
”Sâmbătă dimineață, la ora 09:00, după 12 ore de ploaie torențială neîntreruptă, în câteva zone de pe teren se formaseră bălți ce pot împiedica desfășurarea partidei.
Prognoza meteo arată că ploaia nu se va opri la Slobozia cel mai devreme de ora 14:00, adică la o oră după finalul partidei programată să înceapă la ora 11.00”, mai notează aceeași sursă.
Etichete: unirea slobozia , etapa 5 liga 2 , stadion slobozia , unirea slobozia - csikszereda
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...