Rapid - FC Clinceni 1-0. Giuleștenii au urcat pe locul 1 în Seria 1 din Liga 2
05.10.2013, 10:44Rapid merge din victorie în victorie cu Viorel Moldovan pe bancă. Feorviarii au obținut cel de-al patrulea succes consecutiv de după ce fostul jucător al naționalei a preluat banca tehnică.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Giuleștenii nu au avut un meci ușor în compania liderului-surpriză de dinaintea etapei disputate sâmbătă - FC Clinceni. Ilfovenii reușiseră să câștige patru dintre primele 5 meciuri și devansau Rapidul cu două puncte.
Oapseții antrenați de Vali Bădoi au început foarte bine, s-au apărat exact și au contraatacat tăios. Jocul a fost animat la mijlocul terenului în prima parte, însă niciuna dintre combatante nu a izbutit să deschidă scorul până la pauză.
Soarta partidei s-a decis în primul sfert de oră după reluarea partidei. Mai întâi, în minutul 53, centralul a dictat lovitură de la 11 metri în favoarea Clinceniului, în urma unui henț în careu comis de Nicolae Vasile.
Fostul jucător al Rapidului, Arman Karamyan a executat slab și a ratat oportunitatea de a-și aduce echipa în avantaj pe Giulești. Armeanul l-a păcălit pe Drăghia, care pornise în colțul opus, însă șutul său nu a prins cadrul porții.
În replică, după doar 5 minute, Rapidul a deschis scorul prin Ciolacu. Atacantul feroviar a primit o pasă foarte bună de la Daniel Pancu, a pătruns în adâncime și a șutat sub bară, fără speranțe pentru portarul advers.
Tot Ciolacu a avut șansa desprinderii în mintul 89, însă șutul său de la limita careului a trecut de puțin pe lângă poartă.
Rapid - FC Clinceni s-a încheiat cu scorul de 1-0, iar trupa antrenată de Viorel Moldovan a urcat pe primul loc în eșalonul secund, cu un total de 14 puncte, fiind urmată de FC Clinceni (13 p.) și CSMS Iași (12 p.).
LIVE TEXT
Min 93. FINAL DE MECI! RAPID SE IMPUNE CU 1-0 ȘI TRECE PE PRIMUL LOC ÎN LIGA 2.
Min 90. Partida este prelungită cu 3 minute
Min 89. Ratare mare a Rapidului: șutul lui Ciolacu la colțul scurt, de la limita careului, trece agonizant pe lângă bara lui Stamatin.
Min 85. Artiom Karamyan trage fără preluare de la 18 metri, mingea merge la firul ierbii, la colțul lung. Drăghia este la post și respinge în corner.
Min 83. Ultima modificare a partidei: Pancu iese în uralele publicului, iar locul lui este luat de O. Rhema
Min 77. Ultima schimbare în lotul ilfovenilor: Iulian Roșu intră în locul accidentatului Konyeha
Min 65. A doua modificare la FC Clinceni: M'Bella este înlocuit cu Margină
Min 63. Moldovan mută și el: Martin iese, în locul său fiind aruncat în luptă Al. Coman
Min 61. Schimbare în lotul oaspeților: Dorinel Popa îi ia locul lui Pușcaș.
Min 59. GOOOL RAPID! Ciolacu a fost lansat foarte bine în adâncime de Pancu și a marcat printr-un șut năpraznic de la 12 metri, sub bară, la colțul scurt.
Min 54. Arman Karamyan RATEAZĂ lovitura de la 11 metri, trimite pe lângă poarta lui Drăghia care plecase pe celălalt colț.
Min 53. PENALTY pentru FC Clinceni! Konyeha centrează de pa partea dreaptă, N. Vasile sare să blocheze mingea, dar o lovește cu mâna. Centralul arată punctul cu var
Min 46. A început repriza a doua
Min 45. PAUZĂ! CELE DOUĂ FORMAȚII INTRĂ LA CABINE CU TABELA NESCHIMBATĂ
Min 40. Doman trage de la 30 de metri, la colțul scurt, dar mingea trece de puțin pe lângă stâlpul din stânga porții lui Stamatin.
Min 39. Prima schimbare făcută de Viorel Moldovan: A. Iacob îi lasă locul lui Selagea
Min 36. Pancu a căzut în careu, după ce și-a agățat piciorul de unul al adversarului. Centralul i-a acordat cartonașul galben pentru simulare.
Min 30. Lupta dintre cele două echipe se duce la centrul terenului, însă niciuna dintre ele nu reușește să pună în pericol poarta adversă.
Min 17. Frații Karamyan combină foarte bine, mingea ajunge la Konyeha, dar șutul său trece de puțin pe lângă poartă.
Min 11. Pancu are prima ocazie pentru Rapid. Căpitanul giuleștenilor a tras peste transversală din lovitură liberă de la 18 metri.
Min 8. M'Bella centrează foarte bine de pe partea dreaptă, Pălimaru îi ia fața unui fundaș rapidist, dar trimite cu capul puțin pe lângă poartă.
Min. 1. A început partida din Giulești.
ECHIPELE DE START
Rapid: Drăghia - Voicu, Țânc, D. Lung, N. Vasile - A. Iacob, Martin, Al. Ioniță II, Pancu (cpt.), Doman - Ciolacu.
Rezerve: Plopeanu - V. Negru, O. Rhema, Al. Coman, Selagea, M. Stoica, Lukanovic
FC Clinceni: Stamatin - Al. David, B. Straton, A. Nițu, Art. Karamyan - M' Bella, Pușcaș, Arman Karamyan - Konyeha, Pălimaru.
Rezerve: Vreme - D. Popa, Margină, I. Roșu, Al. Dragomir, Bălțoi, Venter.
Etichete: csms iasi , viorel moldovan , fotbal romania , rapid liga 2 , viorel moldovan rapid , rapid - fc clinceni live , rapid - fc clinceni live text , fratii karamyan , vali badoi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...