Rapid are o listă plină cu antrenori. Numele noului tehnician va fi cunoscut la mijlocul lunii iulie
02.07.2015, 17:55Mai sunt aproape două săptămâni până la reunirea Rapidului, iar giuleştenii nu ştiu încă cine va fi antrenorul echipei în liga a doua. Cu toate acestea, acţionarul majoritar Valerii Moraru dă asigurări că şase-şapte tehnicieni îşi doresc să vină în Giuleşti.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Printre antrenorii care au şanse de a ajunge la Rapid se numără în continuare şi Vasile Miriuţă, cu care s-a negociat zilele trecute.
"Sunt şase-şapte antrenori care şi-au arătat intenţia de a antrena Rapidul, dar deocamdată aşteptăm. Domnul Miriuţă este unul dintre cei şapte antrenori, nu a căzut nici această variantă. Dar nu vom şti decât după 14, sau mai bine zis după 17 iulie. Atunci se va cunoaşte numele, pentru că atunci se va aproba organigrama şi bugetul de salarii pentru viitorul sezon.
Trebuie să ştim pe ce ne putem baza, ce condiţii putem să oferim noului antrenor. Suntem în insolvenţă şi sunt paşi care trebuie urmaţi pentru fiecare decizie pe care o luăm", a explicat Moraru pentru Mediafax.
Până la numirea unui nou principal, fostul secund al lui Cristiano Bergodi, Mihai Ianovschi, este cel care se ocupă de pregătirea jucătorilor şi cel care supraveghează trialurile organizate de Rapid.
"De pregătire şi de lot se ocupă Mihai Ianovschi. El va fi prezent şi la reunirea din 14 iulie, de la Pro Rapid, când vor veni jucătorii tineri. Reunirea cu tot lotul este programată pe 20 iulie", a precizat Valerii Moraru.
Patronul giuleştenilor a confirmat faptul că s-a ajuns la un acord cu tinerii Laurenţiu Venţer, Constantin Dedu, Cristian Puşcaş şi Cristian Ştefănescu, dar aceştia nu au semnat încă cu Rapid.
"Venţer, Dedu, Puşcaş şi Ştefănescu sunt jucători cu care s-a ajuns la un acord, dar ei nu sunt jucătorii Rapidului pentru că nu au semnat încă nimic. Acum se negociază cu 23-25 de jucători tineri, o să vedem în zilele următoare cine rămâne exact.
Vor fi şi străini în lotul pentru sezonul următor, chiar negociem cu un fotbalist din prima ligă spaniolă. Nu vreau să îi fac public numele deocamdată pentru că după aceea iar ne trezim că a semnat cu alt club. Se va anunţa atunci când va semna", a încheiat Moraru.
Etichete: rapid , liga 2 , antrenor rapid , rapid antrenor , valerii moraru , rapid antrenor moraru , rapid antrenor liga 2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...