Galerie Foto Rapid a transferat zece jucători pentru noul sezon din Liga 2. Cum arată noile echipamente ale giuleștenilor
21.07.2019, 12:19Rapidul s-a întărit masiv în această vară, după promovarea în Liga 2. Zece jucători noi au "alb-vișiniii", iar antrenorul Daniel Pancu e convins că giuleștenii vor îndeplini și următorul obiectiv: ajungerea în Liga 1 în 2020.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Cel mai în vârstă dintre achiziții este Djuric, 25 de ani, deci am adus jucători tineri, care să ne ajute și pe viitor. Fotbalul propus de mine este bazat pe tinerețe, elan, spirit ofensiv. Sper ca măcar jumătate dintre ei să rămână mult timp la Rapid, să avem rezultate.
Promovarea e obiectivul, alt obiectiv nu puteam avea la Rapid. E posibil să mai vină un jucător, cautăm, am avut și accidentarea lui Neacșu, s-a accidentat și Alin Cârstocea, sper să nu lipsească prea mult. Transferuri vor mai fi maximum două, dar cred că unul e de ajuns", a declarat Pancu.
Rapidiștii și-au prezentat și noile echipamente pentru sezonul viitor.
IMAGINI CU NOILE ECHIPAMENTE ALE RAPIDULUI
Galerie Foto
Rapid a câștigat toate amicalele din această vară
Rapid a câștigat toate meciurile amicale disputate în această vară. În Turcia a învins cu 2-1 pe Gazișehir Gaziantep, 3-2 și 2-1 cu Selecționata jucătorilor fără contract din Turcia, 2-0 cu Yeni Malatyaspor, 8-1 cu naţionala de tineret a Turkmenistanului, iar în țară a trecut cu 1-0 de Concordia Chiajna și tot cu 1-0 de Csikszereda.
"Am avut meciuri împotriva unor echipe turcești care se implică extraordinar în meciuri, ne-au dat moral rezultatele și evoluția noastră. Asemenea adversari nu vom avea în Liga 2, deci încrederea noastră la nivel maxim", a mai spus "principalul" Rapidului.
Rapid va juca următorul amical contra lui Hapoel Haifa luni, de la ora 18:00, în direct la Digi Sport 1.
Noul sezon din Liga 2 va fi în direct la Digi Sport.
Etichete: daniel pancu , transferuri rapid , amicale rapid turcia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...