Petrolul a făcut scor cu o echipă din Liga 3 la amicalul de prezentare. Ianis Stoica a reuşit "dubla"
27.07.2019, 16:58Petrolul şi-a prezentat noii jucători în faţa propriilor suporteri, apoi a disputat un amical contra nou-promovatei în Liga 3, CS Blejoi.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
A fost 4-0 pentru echipa lui Flavius Stoican, care are ca obiectiv promovarea în prima divizie la finalul acestui sezon. Munteanu (29), Ștefănescu (53) şi Ianis Stoica (57, 73) au înscris golurile ploieştenilor.
"Sigur îmi doresc mai mult, ca orice antrenor, dar suntem pe un drum bun. Nu e uşor să facem o familie, o echipă care să se bată pentru promovare într-un timp foarte scurt", a spus antrenorul Petrolului.
"Ne aşteaptă un an foarte greu, dar cu foarte multă muncă trebuie să reuşim ce ne-am propus", a declarat şi Ştefan Bărboianu.
Ianis Stoica a revenit în această vară la Petrolul
Împrumutat pentru un sezon de la FCSB, Ianis Stoica a impresionat deja. Mijlocaşul crescut chiar de Petrolul a marcat două goluri în amicalul cu CS Blejoi.
"M-am simţit acasă. Le mulţumesc tuturor care m-au încurajat şi m-au susţinut la echipa asta, de aia am şi venit aici, e clubul la care am cea mai mare încredere şi am bucuria că aici am început fotbalul. E un pas înainte, cred că e cel mai bun club din Liga 2, vreau să promovez cu echipa mea de suflet", a afirmat şi Ianis Stoica.
Petrolul începe lupta pentru promovare pe terenul lui Metaloglobus. Partida din Capitală se va disputa duminică, 4 august, de la 13:30 şi va fi în direct la Digi Sport 1.
Etichete: flavius stoican , ianis stoica , petrolul cs blejoi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
România va închide peste 30 de puncte de frontieră terestre începând cu 1 ianuarie 2025, odată cu...