Mititelu a mai primit o lovitură din partea FRF. Derby-ul Olteniei se va disputa la Severin!
10.09.2013, 17:01Derby-ul etapei a doua, din Liga a 2-a, Seria a II-a, dintre Universitatea Craiova și CSU Craiova se va disputa până la urmă la Severin, și nu pe Stadionul “Ion Oblemenco“ din Craiova, așa cum ar fi vrut Adrian Mititelu.
Oficialii celor de la Universitatea și-au dat seama că n-au ce face și că n-au acces pe stadionul dorit, așa că au anunțat reprezentanții Jandarmeriei și pe cei ai FRF că întâlnirea cu a doua echipă din Bănie se va disputa sâmbătă, 14 septembrie, la Severin, de la ora 20:00.
Reacția lui Mititelu vine la doar câteva zile după ce a spus, într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT, la Digi Sport că nici nu se pune problema ca partida să nu se joace la Craiova.
“Am anunțat Federația sâmbătă, 7 septembrie, cu 7 zile înainte. I-am anunțat unde vom juca, nu le-am cerut în mod expres aprobarea. Dreptul acesta mi-e garantat de Constituție. Noi nu încălcăm regulamentul, e o regulă să jucăm acolo unde avem sediul social. Am pus trei stadioane când ne-am înscris: Petroșani, Severin și Craiova.
Federația nu vrea să ne lase pe Oblemenco pentru că le e teamă de reacția publicului. Eu vreau ca toate meciurile de acasă să le joc la Craiova. Nu vom accepta o încălcare a Constituției și o umilință. Nu am nicio decizie administrativă că nu am voie pe arena Ion Oblemenco.
Următorul meci de acasă îl vom juca pe Ion Oblemenco. Am un protocol în vigoare, din 2010. Acolo recunoaște investițiile făcute de mine acolo“, a spus Mititelu.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Etichete: universitatea craiova , mititelu craiova , adrian mititelu , mititelu , csu craiova , derby-ul olteniei , derby-ul olteniei la severin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...