Lobonţ, antrenor cu o lună mai devreme decât anunţase: "Am avut o revelaţie"
08.12.2018, 10:32Bogdan Lobonţ a debutat pe banca Universităţii Cluj mai devreme decât se stabilise iniţial. Fostul portar al Romei şi-a intrat în rol în derby-ul ultimei etape a Ligii 2 din 2018, cu Chindia, câştigat cu 3-1, deşi "şepcile roşii" l-au anunţat ca antrenor principal din ianuarie.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”E alegerea mea. Aşa mi-a venit mie. Azi-noapte (n.r,. joi spre vineri) am avut o revelaţie. Mai mult am suferit la televizor, din momentul în care mi-am dat acordul să vin. E mai greu. Şi aici am suferit, dar am suferit cu toţii, disipăm între noi suferinţa. Ştim că sunt şi momente când trebuie să suferim”, a declarat "Pisica" după primul meci din cariera de antrenor.
Bogdan Lobonţ şi-a anunţat obiectivul pentru primul sezon ca antrenor
Lobonţ nu e interesat că "U" Cluj a urcat provizoriu pe locul 1 în Liga 2, după succesul cu Chindia.
”Mai sunt meciuri. Vom vedea la final, când se ajunge la finish. Campioni de toamnă, campioni de iarnă nu e pentru noi. Noi ştim ce trebuie să facem, luăm fiecare meci în parte. Avem aproape trei luni la dispoziţie să ne cunoaştem mai bine şi să progresăm. Băieţii au făcut un meci mare astăzi, au avut o atitudine extraordinară şi este doar meritul lor. Au fost aici zi de zi, sunt aceeaşi, au demonstrat că au valoare. Toţi au jucat bine, au făcut un joc extraordinar. Au potenţial, valoare, talent. Atmosfera a fost extraordinară. O echipă care are suporteri minunaţi. Au încurajat echipa chiar şi când am fost conduşi. ”U” a demonstrat că joacă împreună, fotbalişti şi suporteri", a mai spus Bogdan Lobonţ.
Noul antrenor al clujenilor a anunţat şi cu cine va face echipă pe Cluj Arena.
"În staff vor fi Adrian Iencsi, Mircea Cojocaru, Dan Dudiţă şi Călin Albuţ, cu portarii. Am o echipă de super-profesionişti şi ne completăm foarte bine. De aceea i-am ales, ca să ne completăm. Nu am nevoie de <yes-man>”, a anunţat antrenorul în vârstă de 40 de ani, care a purtat la primul meci ca "principal" ochelari de soare şi un fes special, de culoare neagă, inscripţionat cu numărul 100 şi cu numele oraşului Cluj Napoca.
Etichete: bogdan lobont , u cluj liga 2 , bogdan lobont debut u cluj , u cluj chindia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...