“Leul” Craiovei poate ajunge la CS! Unul dintre creditorii FC Universitatea vrea comercializarea siglei!
04.02.2014, 16:50După doi ani fără fotbal, suporterii Universității Craiova sunt nevoiți din vara lui 2013 să aleagă între un club bine organizat și solid financiar, dar fără legitimitate în liga secundă, și continuatoarea echipei care a fost dezafiliată de FRF în 2011, respectiv gruparea condusă de Adrian Mititelu.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Cel puțin deocamdată, sufragiile fanilor s-au dus într-un număr covârșitor spre echipa antrenată de Nicolo Napoli, lucru vizibil mai ales cu ocazia meciului direct dintre cele două echipe, partidă care a avut loc pe Stadionul “Ion Oblemenco”.
Venirea lui Marin Condescu în funcția de manager general al echipei lui Mititelu a deschis ușa unor prime tatonări între cele două grupări privind găsirea unei formule de unificare în viitorul apropiat, dar lucrurile sunt departe de a se fi lămurit. Sigur este doar faptul că Adrian Mititelu pare să fie conștient că în acest moment FC Universitatea riscă intrarea în faliment de la o zi la alta, aflându-se în insolvență și având jucătorii neplătiți din vară și până acum, plus alte datorii în valoare totală de 4 milioane de euro.
De partea cealaltă, acționarii CS au sperat mereu că vor putea ajunge la palmaresul și la însemnele echipei cu sigla “leului”, fiind totodată conștienți de faptul că la vară s-ar putea trezi contestați la TAS de mai multe echipe în cazul în care vor promova în Liga 1.
Legitimitatea celor de la CS Universitatea s-ar putea rezolva însă și altfel decât prin unirea cu FC. Astfel, potrivit micapi.ro, SC Euro Expo Tg. Mureş SRL, firma care, după Fisc, are de recuperat cei mai mulți bani de la societatea lui Mititelu, fiind vorba de o datorie înregistrată încă de pe vremea lui George Ilinca pentru furnizarea de echipament sportive, a introdus o acţiune la Tribunalul Bucureşti, prin care îi cheamă în judecată, printre alţii - persoane fizice şi juridice, pe toţi membrii familiei lui Adrian Mititelu.
Creditorul mureșean a solicitat ca însemnele clubului, trecute între timp pe numele fiicei și fiului lui Mititelu, să fie readuse în patrimoniul societății muribunde, mai ales că acestea au fost înstrăinate în perioada de insolvență. În această situație, în cazul neadoptării planului de reorganizare financiară, societatea intră în faliment, iar palmaresul și însemnele pot fi comercializate pentru recuperarea datoriilor. Lucru de care, desigur, ar putea fi interesați cei de la CS Universitatea Craiova.
Etichete: universitatea craiova , craiova , cs universitatea craiova , fc universitatea craiova , razboi craiova , faliment fc universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...