Video I se pregătește ceva? Ce a declarat Pelici după ce FC Argeș a pierdut în ziua comemorării lui Dobrin
articol scris de Digi Sport26.08.2023, 15:11
Alexandru Pelici (49 de ani) este antrenorul alături de care FC Argeș spera să pornească perfect în Liga a 2-a, în așa fel încât obiectivul echipei, promovarea în SuperLiga, să fie atins încă din primul an de la retrogradare.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Startul de sezon este însa slab pentru piteșteni. Au fost trei rezultate de egalitate, iar acum a venit înfrângerea cu Chindia, scor 0-2 într-un meci jucat la Mioveni, dar considerat pe teren propriu.
Pelici recunoaște că după trei egaluri și o înfrângere cu FC Argeș, demiterea sa nu ar fi o surpriză prea mare
După meci, Pelici a avut un discurs echilibrat, ca de obicei, dar a lăsat de înțeles că o demitere a sa de la FC Argeș nu l-ar surprinde. Ar fi a treia plecare a unui antrenor de la Liga a 2-a, după cele ale lui Dragoș Militaru, de la Chindia, și Dan Alexa, de la FC Brașov.
”Din păcate înfrângere. A venit acest moment, când absolut aveam nevoie de victorie, cu gândul ăsta am plecat la drum, înaintea meciului, din păcate nu am reușit. A fost un joc de uzură, în care Chindia a atacat rapid și a contraatacat. Noi am încercat să-i desfacem, am luat acel gol din prima repriză, după care trebuia să riscăm mai mult.
Ne-am creat câteva ocazii și am început să sperăm, dar din păcate nu am reușit să finalizăm situațiile create. Mai mult, a ieșit și acel penalty de nicăieri și așa s-a scris istoria cestui joc.
Ne pare rău că nu am reușit să câștigăm pentru că era o zi importantă pentru noi, era o sărbătoare pe care trebuia să o respectăm (n.r. comemorarea lui Dobrin). Suntem cu toții vinovați, începând cu mine, și vom vedea ce va fi în continuare.
Cu totul altele erau planurile. Azi se împlinesc două luni de când am început pregătirea și ne vedeam cu toții cu mai multe puncte în zestre. Vom vedea ce va fi. Este și o criză de rezultate, și de joc. Precedentele două jocuri a fost doar de rezultat.
În momentul în care te apuci de fotbal îți dorești să joci și să antrenezi cât mai sus, la cluburi cât mai galonate. Vom vedea ce va fi, nu pot să vorbesc nimic depsre viitor pentru că nu știm dacă el va exista sau nu va exista. Mă refer la mine ca antrenor aici. Orice este posibil. Nu e vorba despre frică sau despre nimic altceva.
Dar atunci când lucrurile nu merg așa cum îți dorești, sunt lucruri firești să se schimbe ceva. Și cel mai la îndemână este să se schimbe antrenorul. Suntem deja în etapa a 4-a, au fost deja schimbați doi antrenori, așa că orice se poate întâmpla. Știu că am încercat să fac tot ce am știu mai bine și vom vedea ce va fi”, a explicat Alexandru Pelici la finalul jocului.
- Pe 26 august, în urmă cu 71 de ani, venea pe lume Nicolae Dobrin, cel mai mare fotbalist dat de FC Argeș fotbalului românesc. Unul dintre numele imense care au pășit pe gazoanele din România, fotbalistul pentru care Real Madrid și Juventus erau gata să-i facă o mulțime de concesii lui Nicolae Ceaușescu pentru a-i oferi dreptul să activeze în străinătate. Dobrin a decedat la 60 de ani, în 2007. La meciul în care a fost comemorat Dobrin a fost prezență și Gica, soția regretatului om de fotbal.
- 22 de sezoane a jucat Nicolae Dobrin la Dinamo Pitești și FC Argeș Pitești
- 47 de jocuri și 6 goluri are Dobrin pentru naționala României
Video cu declarațiile lui Alexandru Pelici, la finalul meciului FC Argeș - Chindia 0-2
Etichete: alexandru pelici , gicu dobrin , gica dobrin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...