EXCLUSIV CSM Râmnicu Vâlcea a cerut să evolueze în Liga 1, dar TAS a decis împotriva oltenilor
03.06.2015, 11:14UPDATE 17:10: FRF a publicat un comunicat oficial referitor la decizia TAS:
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
"Conform deciziei pronunțate de Tribunalul Arbitral de la Lausanne, apelul formulat de Clubul Sportiv Municipal Râmnicu Vâlcea pe data de 10 decembrie 2014 împotriva deciziei Comisiei de Recurs a Federației Române de Fotbal din 13 noiembrie 2014 a fost desființat.
Ca urmare a deciziei TAS, Clubul Sportiv Municipal Râmnicu a fost obligat la plata a 1.000 de franci elvețieni către Federația Română de Fotbal și Liga Profesionistă de Fotbal pentru cheltuieli de judecată", se arată şi într-un comunicat postat pe frf.ro.
Sezonul trecut, gruparea vâlceană a încheiat play-off-ul pe poziţia a treia în spatele formaţiilor CS Universitatea Craiova şi ASA Târgu Mureş, care au promovat în Liga 1. Conducerea CSM Râmnicu Vâlcea a contestat dreptul clubului CSU Craiova de a promova, susţinând că aceasta nu îndeplinea articolul 54 din Statutul FRF, care prevedea, la punctul 2, că "pentru a promova într-un eşalon competiţional superior calitatea de membru afiliat al unui club trebuie să aibă o durată - în momentul începerii sezonului competiţional următor - de cel puţin trei ani consecutiv".
Însă Adunarea Generală extraordinară a FRF, întrunită la 28 iunie 2014, a eliminat articolul 54 din Statutul FRF, astfel că gruparea CS Universitatea Craiova, înfiinţată în vara anului 2013, a putut promova în Liga 1.
UPDATE 16:10. Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis împotriva clubului CSM Râmnicu Vâlcea, care făcuse un apel la decizia Federaţiei Române de Fotbal de a nu admite clubul alb-albastru în Liga 1. Drept urmare, CSM va juca tot în liga a doua şi în sezonul viitor.
Componenţa Ligii 1 ar putea fi, din nou, decisă la TAS. CSM Râmnicu Vâlcea a solictat la Laussane să fie admisă în prima ligă, lucru refuzat de comisiile FRF în vara trecută, iar decizia este aşteptată în aceste zile.
Vâlcenii au cerut un loc în Liga 1 în vara lui 2014, după ce gruparea din Zăvoi s-a clasat a treia în liga a doua, în spatele celor de la CSU Craiova, echipă care nu avea trei ani consecutivi de afiliere.
După ce federaţia a respins cererea celor de la CSM, oficialii formaţiei vâlcene s-au adresat Tribunalului de Arbitraj Sportiv. Audierile în acest caz au avut loc săptămâna trecută, iar o decizie este aşteptată curând. În funcţie de răspunsul care va veni din Elveţia, clubul îşi va face strategia pentru stagiunea următoare.
"Este o situaţie incertă la acest moment, dar sperăm să fie bine până la urmă. Locul 7 la finalul acestui sezon nu e grav şi sperăm să ne reorganizăm, pentru a face o figură mult mai frumoasă în sezonul următor.
Să vedem unde vom evolua şi încotro o vom lua. Ar fi păcat să nu evoluăm la Vâlcea, iar autorităţile ne-au garantat că ne vor sprijini în totalitate.
Sperăm să strângem un buget care să ne ajute în a ne desfăşura în bune condiţii partidele din viitorul sezon. Vom vedea cu ce antrenor vom merge mai departe, e loc de discuţie. Mai întâi, să vedem ce răspuns vom avea de la TAS", a spus preşedintele vâlcenilor, Bogdan Medrea, la Sport Total FM.
Dacă CSM va avea câştig de cauză la TAS, ediţia viitoare a Ligii 1 ar putea fi dată peste cap, FRF fiind obligată să găsească o soluţie într-un timp extrem de scurt.
Etichete: liga 1 , liga 2 , tas , csm ramnicu valcea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
În ianuarie 2025 va fi marcată cea de-a 80-a comemorare a eliberării lagărului de la Auschwitz...