"Decât să intru în mocirla făcută de alții, prefer să-mi găsesc propriul drum!" Marica înființează o nouă echipă la Constanța
24.07.2018, 16:12Ciprian Marica (32 de ani) a anunțat, pe rețelele de socializare, că va înființa o nouă echipă care se va numi Farul Constanța. Decizia fostului internațional vine în contextul în care discuțiile cu SSC Farul Constanța, echipa fanilor constănțeni, nu au ajuns la niciun rezultat.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Să fie clar, o dată pentru totdeauna: nu mă interesează cârpelile, micile înțelegeri “ca să fie bine pentru toată lumea”. Eu nu pot să fiu manevrat după cum o cer interesele unora sau altora. Trebuie să existe un singur interes: FC FARUL CONSTANȚA! Decât să intru în mocirla făcută de alții, prefer să-mi găsesc propriul drum, chiar dacă e mai lung și mai dificil. Eu mi-am construit drumul în viață prin fotbal, mi-am făcut un nume, o situație materială bună, pot să trăiesc liniștit dacă stau deoparte. Dar nu vreau să stau deoparte, vreau să mă implic, să ajut cu tot ce am învățat eu, să cresc sportivi cu caractere puternice. Am făcut-o la o scară mai mică prin fundația mea, mi-am zis că e momentul să o fac la scară mare, să pun umărul la renașterea unui mare brand, Farul, prin copiii Constanței, împreună cu toți constănțenii care iubesc Farul", a scris Ciprian Marica pe pagina de Facebook.
Marica a dezvăluit de ce a inițiat dialogul cu cei de la SSC, pe care îi acuză de minciuni și de fabricare de "scenarii fanteziste".
"Am vrut doar să cunosc situația juridică și financiară a clubului SSC pentru care eram un potențial partener și asta m-a transformat într-un inamic pentru cei care reprezentau acel club. De ce oare? Ce aveau de ascuns? S-au spus minciuni, s-au construit scenarii fanteziste. S-au pornit scandaluri, s-a aruncat cu noroi în oameni care au scris istorie la acest club, în oameni care au ajutat mișcarea sportivă constănțeană. Pentru ce, dacă toți am venit să ajutăm la reînvierea unui club important?", a mai scris Marica.
"Nu m-au vrut niciun moment lângă ei cei care nu pun preț pe sentimentele fanilor, ci pe propriile interese. Că aveți interese, au început și oamenii din jurul vostru să-și dea seama de ele. Cât credeți că le mai puteți ascunde? Vreți să deschidem subiecte sensibile pentru voi, cum ar fi contracte de echipament din banii publici pe sume amețitoare sau salarii și funcții în care v-ați pus singuri? Despre angajații ale căror nume nu vreți să le rostim ca sa nu aveți probleme acasă? Nu vorbiți cam des de propuneri de 1 pauză și 2 final? De jucatori aduși cu dedicație ca sa se întoarcă ceva în anumite buzunare? Sau de spații comerciale din cadrul stadionului pe care le-ați subînchiriat? Unde se duc banii încasați din chirie? De asta vă temeți să prezentați situația la zi a clubului? STOP, FARUL NU ESTE JUCĂRIA VOASTRĂ!", a mai transmis Marica.
De cealaltă parte, reprezentanții SSC Farul Constanța, formație recent promovată în Liga a II-a, au solicitat într-o scrisoare deschisă intervenţia Ministerului Tineretului şi Sportului în disputa cu Primăria privind folosirea stadionului din localitate.
Oficialii clubului susţin că Primăria Constanţa le-a reziliat contractul de închiriere a Stadionului Farul înaintea începerii campionatului, iar acum echipa nu are unde să joace.
"La Constanţa, din interese politice, s-a ajuns la o luptă de neimaginat. Disperarea de a aduna voturi nu are limite, iar politicienii sunt dispuşi la orice compromisuri. Primăria Constanţa doreşte să ne desfiinţeze cu orice preţ pentru a-şi înfiinţa o altă echipă, supusă electoral, şi căreia să-i ataşeze eticheta candidatului la înaltul scaun. Doamna ministru Ioana Bran, banii alocaţi de către autorităţi pentru a ajuta sportul sunt banii noştri, ai cetăţenilor! Plătim taxe să fim protejaţi şi susţinuţi, nu să fim huliţi şi prigoniţi. Constanţa are o echipă de fotbal, Farul Constanţa, care a promovat în Liga a II a şi nu are unde juca! Ne-a fost reziliat contractul, încă valabil, chiar înainte de începerea campionatului. Să nu ne punem întrebarea de ce? Nu sunt intenţii ascunse aici? Vă cerem doamna ministru să interveniţi în această situaţie şi să oferiţi constănţenilor şansa de a se bucura cu adevărat de fotbal. Vă cerem să le solicitaţi autorităţilor locale din Constanţa să respecte contractul aflat în vigoare. Vă cerem să susţineţi sportul românesc în faţa intereselor de partid şi personale ale unora", se arată în scrisoarea deschisă.
SSC Farul Constanţa, grupare care va activa în ediţia 2018-2019 a Ligii a II-a, a fost înfiinţată în 2016 de suporterii constănţeni cu intenţia de a deveni continuatoarea formaţiei FC Farul Constanţa intrată în faliment.
CITEȘTE ȘI:
- Ciprian Marica a cumpărat sigla și palmaresul unui club de tradiție din fotbalul românesc
- Ultimatum din partea lui Marica pentru fanii lui Farul! ”E posibil să fac o echipă nouă!”
Etichete: farul constanta , ciprian marica , marica echipa , ssc farul constanta , infiintare echipa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...