Video ”De prost gust”. Victor Pițurcă a vorbit fără menajamente despre situația Stelei și a spus de ce nu investește în club
articol scris de Digi Sport15.12.2022, 18:13
CSA Steaua este la al doilea sezon în divizia secundă, însă nici acum nu are drept de promovare.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Victor Pițurcă, un susținător al proiectului început în 2017 în Ghencea, a vorbit fără menajamente despre situația clubului și i-a criticat pe foștii miniștri ai Apărării.
Victor Pițurcă, despre situația de la CSA Steaua
”E echipa mea de suflet, echipa mea preferată, dar ce se întâmplă acum... Sunt extrem de nemulțumit. Pur și simplu nu vreau să-mi aduc aminte. Nu înțeleg ce se întâmplă, ce vor acești oameni, care conduc Ministerul?
A fost la un moment dat domnul Ciucă. Veniseră oameni din Statele Unite, despre care am auzit, și a zis 'Domnule, că nu acum, că știm ce s-a întâmplat'. Domnule Ciucă, dumneavoastră credeați că veți rămâne pe veci ministrul Armatei? Acest brand trebuie să iasă în față. 'Nu se poate acum că nu știu ce'.
Apoi a venit domnul Dîncu, cel care e om care cochetează cu fotbalul. N-a făcut absolut nimic, în afară de faptul că a intrat într-un dialog de prost gust cu Gigi Becali, n-a făcut nimic pentru această echipă.
Nimeni nu face nimic, e o echipă aflată pe primul loc în Liga 2 și nu poate să promoveze.
Până când nu se respectă regulamentele și acest club va intra pe mâna unui investitor, nu se poate. Dacă asta e regula, eu nu înțeleg ce vor. Vor să țină echipa pentru minister?”, a declarat Victor Pițurcă, pentru Digi Sport.
Victor Pițurcă nu vrea să investească la CSA Steaua
Întrebat dacă se gândește să fie el investitorul care să o salveze pe Steaua, Victor Pițurcă a dat un răspuns negativ și a explicat că nu are puterea financiară pentru a susține un club cu pretenții.
”Eu, să investesc? Dacă aș avea disponibilitate financiară, aș investi în trei secunde, dar la Steaua trebuie cineva care să investească cel puțin 20-25 de milioane de euro anual. Dacă vrei ca Steaua să revină în elita marilor echipe, în elita Europei”, a explicat Victor Pițurcă.
VIDEO cu declarațiile lui Victor Pițurcă:
Etichete: victor piturca , csa steaua drept de promovare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele american Joe Biden a pledat miercuri pe lângă succesorul său Donald Trump pentru...