Exclusiv A intrat în direct și i-a dat o replică dură lui Mircea Lucescu, în ”războiul FCSB - Steaua”! Cum le-a numit pe cele două echipe
articol scris de Digi Sport14.11.2024, 23:40
Ștefan Iovan (64 de ani), fostul mare fundaș al Stelei, acum antrenor în cadrul centrului de copii și juniori al clubului din Ghencea, i-a dat o replică lui Mircea Lucescu (79 de ani).
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Câștigătorul Cupei Campionilor Europeni a fost mai mult decât deranjat de faptul că Mircea Lucescu a spus că ”FCSB este Steaua” și că opinia sa nu poate fi influențată de decizia instanței din această speță.
Ștefan Iovan, replică pentru Mircea Lucescu
De asemenea, Ștefan Iovan a spus că ”FCSB e Fotbal Club Sportiv București”, iar pe CSA Steaua a numit-o ”Steaua adevărată”.
”Nu o să comentez prea mult spusele lui Mircea Lucescu. Eu spun că FCSB este Fotbal Club Sportiv București. Dacă instanțele din România nu mai au nicio valoare... Dacă ar intra Steaua în prima ligă, cine ar fi Steaua? FCSB sau Steaua?
Eu cred că este o jignire la adresa celor care au jucat și au transpirat la Steaua, să nu se mai numească Steaua. Istoria Stelei este foarte lungă, de generații și generații, iar oamenii aștia au muncit pentru asta.
CSA Steaua este Steaua adevărată. Echipa unde foarte mulți jucători au evoluat și unde noi am făcut cele mai mari performanțe. Să vină să arate an act, să dovedească cei care zic contrariul.
Gigi a preluat-o într-un moment când apele erau foarte tulburi. Aici este problema”, a declarat Ștefan Iovan, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
Mircea Lucescu: ”FCSB înseamnă Fotbal Club Steaua București”
Mircea Lucescu a vorbit despre conflictul dintre FCSB și Steaua în contextul în care au apărut informații că va fi dat în judecată de CSA Steaua pentru că o numește ”Steaua” pe FCSB.
”Dacă eu vă spun și vouă, ei ce fac? Cum te cheamă pe tine?”, a fost prima reacție a lui Lucescu.
Jurnalistul a replicat: ”Marius Mărgărit”.
”Păi, Marius Mărgărit, eu o să îți zic Paul. Ce faci? Cum crede cineva că un raport de 50 de ani între Dinamo și Steaua dispare așa ușor? Steaua e un brand național, nu doar a clubului. Nu poți să o desființezi de la o zi la alta. Aici e un palmares, oameni care au muncit pentru asta.
Gândiți-vă la cei care au muncit pentru renumele clubului Steaua. Să facă o echipă puternică. Steaua să se întoarcă Ghencea. Mie îmi e greu să spun FCSB.
FCSB înseamnă Fotbal Club Steaua București. E același lucru. Nu mai spun FC și B și spun doar Steaua. Nu mă interesează decizia instanței. Eu sunt persoană particulară.”, a mai spus Lucescu.
Selecționerul a subliniat că el îi va spune tot Steaua grupării din SuperLiga, dar a și specificat că cei de la Steaua și cei de la FCSB ar trebui să ajungă la un numitor comun și să închidă acest conflict.
”Eu respect și echipa asta Steaua, dar și FCSB. Fac o mare greșeală. Palmaresul s-a câștigat cu trudă de generații de jucători. Gata, Paule, te iau pe tine avocat. Tactica pumnului în gură nu e în regulă
Fac o mare greșeală rupând o tradiție care a bucurat atâția suporteri. Eu spun care este interesul fotbalului. Nu pot să se trezească că ei nu au contribuit cu nimic”, a mai spus Lucescu, în conferința de presă oficială de dinaintea partidei cu Kosovo.
Etichete: mircea lucescu , stefan iovan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...