Oficial Dani Coman este noul președinte al lui FC Argeș
articol scris de Digi Sport23.05.2024, 16:55
Dani Coman (45 de ani) este noul președinte al clubului FC Argeș.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Daniel Stanciu, oficial al clubului din Pitești, a anunțat, în urmă cu câteva zile la Digi Sport, că există șanse mari ca negocierile să fie încheiate în scurt timp cu Dani Coman. De asemenea, a confirmat că Nicolae Dică este o soluție luată în calcul pentru banca tehnică.
Dani Coman i-a luat locul lui Mihai Foamete în funcția de președinte al clubului FC Argeș
În timpul ședinței Consiliului Local Pitești, care a avut loc în decursul zilei de astăzi, a fost ratificată demisia lui Mihai Foamete din funcția de președinte al clubului FC Argeș.
De asemenea, propunerea primarului municipiului Pitești Cristian Gentea ca Dani Coman să îl înlocuiască pe Foamete a fost aprobată.
”În ședința de astăzi a Consiliului Local Pitești s-a ratificat demisia depusă de Mihai Foamete din funcția de reprezentant al Primăriei și Consiliului Local Pitești în cadrul clubului FC Argeș.
Totodată, a fost aprobată propunerea făcută de primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, referitoare la cooptarea lui Dani Coman în Consiliul Director al clubului și ocuparea de către acesta a poziției lăsate libere de demisia lui Mihai Foamete.”, a transmis FC Argeș pe Facebook.
- Dani Coman era liber de contract din luna aprilie, după ce a decis să părăsească funcția de președinte la Hermannstadt.
Nicolae Dică poate fi înlocuitorul lui Eugen Neagoe la FC Argeș
”Discuțiile au avansat, probabil că zilele viitoare se vor clarifica multe. Mâine e o ședință a Consiliului Local, se va lua în calcul propunerea ca Dani Coman să reprezinte cele două entități în Consiliul Director.
Actualul președinte, Mihai Foamete, a anunțat că vrea să demisioneze. Cred că mâine după amiază vom ști mult mai multe.
Dică e clar o variantă, e pe listă. Discuțiile (n.r. cu Dani Coman) au început de foarte mult timp, chiar de anul trecut”, a declarat Daniel Stanciu, la Digi Sport Special.
De asemenea, Daniel Stanciu a anunțat că urmează și alte schimbări la FC Argeș.
”Vor fi foarte multe schimbări, va fi și un nou director sportiv. Eu mai am contract până la 30 iunie, am avut o discuție cu Dani Coman, vom vedea la momentul respectiv”, a spus Daniel Stanciu.
Etichete: dani coman , fc arges
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...