Dan Petrescu are o opinie categorică în cazul Stelei
articol scris de Digi Sport14.04.2023, 21:20
Dan Petrescu (55 de ani) este de părere că CSA Steaua ar trebui lăsată să joace în prima ligă dacă își câștigă acest merit pe teren.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Antrenorul CFR-ului vede, astfel, cu ochi buni proiectul de lege care i-ar permite echipei finanțate de MApN să evolueze în prima divizie. Dan Petrescu susține că meritul sportiv ar trebui să primeze.
Dan Petrescu: ”De ce să promoveze altcineva?”
”Dacă o echipă câștigă pe teren, nu mă mai interesează altceva. Am zis mereu asta și în legătură cu punctele luate celor de la Sibiu (n.r. penalizarea de nouă puncte din cauza datoriilor). Nu aș lua punctele niciodată, fotbalul se joacă pe teren.
Fiecare echipă să își merite punctele. Dacă echipa aia joacă și merită promovarea, de ce să promoveze altcineva? Nu văd o anomalie.
Eu văd totul doar din punct de vedere sportiv. Cine face puncte și câștigă pe teren, să meargă mai departe”, a declarat Dan Petrescu, la conferința de presă premergătoare meciului cu Sepsi, programat sâmbătă, de la ora 19:00, în direct la Digi Sport 1.
Cum s-ar schimba Legea Sportului
Propunerea legislativă a fost semnată de Vasile Dîncu, fostul ministru al Apărării, senatorul Matei Constantin Bogdan și deputatul Radu Popa.
Modificarea Legii Sportului este motivată în felul următor: “Pentru maximizarea performanțelor sportive și pentru utilizarea la potențialul maxim al bazelor sportive existente la nivel național, se impune recunoașterea ca și cluburi sportive profesioniste și a persoanelor juridice de drept public, înființate ca instituții publice reprezentative în domeniul activității sportive de performanță, măsură menită să contribuie la o mai eficientă gestionare a infrastructurii existente și fiind, de asemenea, un pas important în efortul de readucere a sportului românesc la nivelul de performanță al sportului din statele europene”.
Alineatul (1) al Articolului 31 s-ar modifica și ar avea următorul cuprins:
„Cluburile sportive profesioniste sunt structuri sportive organizate ca asociații fără scop patrimonial, societăți comerciale sportive pe acțiuni sau persoane juridice de drept public, înființate ca instituții publice reprezentative în domeniul activității sportive de performanță, care au obținut licența din partea federației sportive naționale, emisă în conformitate cu statutele și regulamentele federațiilor internaționale pe ramura de sport”.
Alineatul (3) al Articolului 31 s-ar modifica și ar avea următorul cuprins:
„Cluburilor sportive profesioniste organizate ca asociații fără scop patrimonial, li se aplică regimul juridic al acestui tip de asociații, cluburilor sportive profesioniste, organizate ca societăți sportive comerciale pe acțiuni, li se aplică regimul juridic al societăților comerciale, cu particularitățile din prezenta lege, iar cluburilor sportive profesioniste organizate ca persoane juridice de drept public, înființate ca instituții publice reprezentative în domeniul activității sportive de performanță li se aplică regimul juridic al instituțiilor publice în subordinea cărora funcționează”.
Etichete: dan petrescu , legea sportului , promovare csa steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...