Video Cum au reacționat Daniel Oprița și Mihai Iosif, după Steaua - Voluntari 3-2
articol scris de Digi Sport09.04.2025, 19:43
Steaua a câștigat partida cu FC Voluntari, scor 3-2, care a contat pentru etapa cu numărul 3 din play-off-ul Ligii 2.

SuperLiga: Petrolul - Farul, luni, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR Cluj, luni, 21:00, DGS 1
Heras (min. 68), Chipirliu (min. 72) și Măgerușan (min. 89) au punctat pentru "Militari", în timp ce ilfovenii au punctat prin Popadiuc (min. 45+1), respectiv Armaș (min. 90+2).
VIDEO cu rezumatul partidei dintre Steaua și Voluntari:
Daniel Oprița, după Steaua - Voluntari 3-2: "Dacă pierdeam, puteam spune că este nemeritat"
La finalul partidei, Daniel Oprița, antrenorul celor de la Steaua, a declarat că dacă echipa sa nu ar fi întors rezultatul primei reprize, ar fi fost nemeritat.

"În prima repriză am avut ocazii însă am primit acel gol. Dacă pierdeam puteam spune că este nemeritat pentru că am controlat jocul. Au încercat să se închidă. Suntem și în această situație în care nu putem promova.
Noi intrăm pe teren și vrem să câștigăm. Și cu Argeșul puteam să câștigăm însă nu am avut șansă. Normal, ne-a fost teamă. Astăzi au jucat și ei cu 5 fundași. Suntem echipă care vrem să jucăm fotbal. Încercăm să dominăm jocul. Astăzi, am făcut un joc foarte bun. Le-am spus la pauză să fie mai atenți în duelurile 1 contra 1. Era destul de greu să-i dezechilibrăm doar prin pase. În a doua repriză le-am spus să fie mai rapizi și mai atenți.
Mi se părea nemeritat să pierdem jocul și să nu înscriem. Când ești în timpul meciului, ești mai vulcanic, dacă am deranjat pe cineva că m-am bucurat, îmi cer scuze.
Nu mai trebuie să vorbim că suntem frustrați, trebuie să jucăm, să facem ceea ce avem de făcut, sper să câștigăm meciurile.
Eu sper să mai câștigăm primul loc, dar e foarte important să ne menținem locul. Ieri, cu un egal la Csikszereda, care era mai meritat, puteam să ne apropiem de ei. Ei cred că sunt deja promovați. Nu sunt prime, locul 1 contează doar pentru palmares. Sunt niște bonusuri pentru locurile 1-4.", a spus Daniel Oprița, la finalul meciului.
Mihai Iosif, după Steaua - Voluntari 3-2: "Un meci pe care puteam să-l câștigăm"
De partea cealaltă, Mihai Iosif, tehnicianul ilfovenilor, a declarat că echipa sa ar fi putut câștiga acest meci, dacă fructifica ocaziile de la 1-0.
"Un meci pe care îl puteam câștiga. Una este să joci fără presiune, într-o dupa-amiază frumoasă, pe un stadion superb cu suporteri și una e să fie ceva de totul sau nimic, cum e la noi. Am avut ocazii clare de 2-0, după care niște greșeli de poziționare.
Primul gol a fost după o greșeală, al doilea dintr-o neatenție. Apoi am încercat să egalăm și am luat al treilea gol pe contraatac. E vorba de presiune, pentru dorința noastră. Nu pune nimeni presiune pe noi. Toată lumea este alături de noi, primăria și domnul Nețoiu.
Una e să joci pentru ceva, alta e să joci pentru nimic. A lipsit al doilea gol, a doua repriză am stat foarte bine în teren, i-am surprins. Mici breșe au dus la schimbarea de rezultat. Ne gândim în continuare, jucăm fiecare meci la victorie. Eu și jucătorii luptăm până la ultima șansă. Asta este fotbalul.
Este foarte greu, suntem la o distanță destul de mare, dar nu este imposibil. S-a bucurat pentru echipa lui (n.r. Daniel Oprița), suntem colegi, ne respectăm. Eu cred în continuare în această echipă, sunt un luptător și lupt până la capăt. Ce ar însemna (n.r. să nu prindem loc de baraj) nu știu.", a spus Mihai Iosif, la finalul partidei din Ghencea.
Etichete: daniel oprita , video steaua - voluntari , mihai iosif
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Discuția dintre președintele SUA, Donald Trump și liderul ucrainean, Volodimir Zelenski, de la...