CS Universitatea Craiova află pe 23 mai dacă poate promova în Liga 1
16.05.2014, 20:30Lupta pentru promovarea în Liga 1 s-a încins în ultimele săptămâni, dar cu 5 etape înaintea finalului play-off-ului din eșalonul secund, CS Universitatea Craiova încă nu știe dacă are dreptul să urce pe prima scenă.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Vineri, Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a amânat pentru încă o săptămână judecarea cazului echipei oltene, pentru a le permite conducătorilor din Bănie să atașeze la dosar o serie de documente. Abia pe 23 mai va ști Craiova dacă are dreptul să joace în primul eșalon, când vor mai fi doar 4 etape de jucat din play-off-ul pentru promovarea din Seria 2 a Ligii secunde.
Comisia de Disciplină trebuie să se pronunţe, la solicitarea conducerii FRF, asupra îndeplinirii sau neîndeplinirii condiţiilor de promovare în Liga I de către gruparea olteană, care este afiliată doar provizoriu la Federație. Afilierea definitivă a CS Universitatea la FRF va fi supusă la vot într-o Adunare Generală Extraordinară ce va avea loc, cel mai probabil, după încheierea sezonului 2013-2014.
Pe site-ul oficial al Federației Române de Fotbal, în dreptul hotărârilor luate de Comisia de Disciplină în ședința de pe 16 mai, oficialii au precizat:
"- Acordarea unui nou termen, în data de 23 mai 2014, în dosarul ce are la bază sesizarea FRF cu privire la constatarea îndeplinirii condițiilor de promovare a CSU Craiova. Cauza a fost amânată în vederea depunerii de înscrisuri".
Statutul FRF prevede la articolul 54, punctul 2: "pentru a promova într-un eşalon competiţional superior calitatea de membru afiliat al unui club trebuie să aibă o durată - în momentul începerii sezonului competiţional următor - de cel puţin trei ani consecutiv".
Sursa foto: csuc.ro
Etichete: promovarea cs universitatea craiova , cs universitatea craiova liga 2 play-off , liga 1 promovare cs universitatea craiova , comisia de disciplina frf amanare cs universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
17 persoane aflate la bordul avionului Swiss Air, care decolase de la București spre Zurich, luni...