Artimon, antrenorul-spectator! Tehnicianul Farului a primit 11 etape de suspendare în numai 7 runde!
19.10.2012, 15:45Antrenorul Farului, Alin Artimon, a stabilit deja un record inedit după doar șapte etape scurse din Liga II. Tehnicianul a fost de două ori eliminat până acum și a primit cumulat 11 etape de suspendare!
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În etapa a doua, la primul meci pe banca Farului, Artimon fusese eliminat și ulterior suspendat două runde.
Runda trecută, Artimon a fost eliminat în timpul disputei de la Galați, dintre Dunărea și Farul, pentru proteste. Comisia de Disciplină din cadrul FRF l-a suspendat din nou pe antrenorul constănțenilor, de data aceasta pentru 9 etape, și l-a amendat cu 5.000 de lei, considerându-l recidivist.
"Este exces de zel din partea federaţiei. Această suspendare nu are niciun fel de temei şi vom face apel. Ca să ia nouă etape, Artimon ar fi trebuit să intre pe teren şi să-l bată pe arbitru, nu doar să protesteze. Arbitrii care au greşit clar împotriva noastră, în special cel de la Otopeni, nu au păţit nimic, deşi au fost rău intenţionaţi. Nici nu vreau să vorbesc de antrenori mult mai vulcanici, ca Dan Petrescu, care nu au luat mai mult de două etape de suspendare. Suntem alături de Artimon şi îl susţinem în orice demers", a spus vicepreşedintele Farului, Cristian Munteanu, pentru telegrafonline.ro
Etichete: fotbal , cristi munteanu , liga ii , farul , constanta , alin artimon
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...