Adrian Petre ”a spart gheața”! Primul gol după aproape 900 de zile de ”secetă”
articol scris de Digi Sport25.08.2024, 17:26
Adrian Petre (26 de ani) a ajuns la Concordia Chiajna în această vară, după ce în sezonul trecut a fost legitimat la Hermannstadt și CS Tunari.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În deplasarea de la Târgu Jiu, Petre a marcat primul său gol pentru formația antrenată de Ilie Poenaru. În plus, fostul internațional de tineret a pus capăt unei mari perioade de secetă.
Adrian Petre a marcat primul gol din acțiune, după 869 de zile de ”secetă”
Concordia Chiajna s-a impus cu scorul de 2-0 în fața celor de ACS Viitorul Târgu Jiu și se află pe locul 15 în clasamentul Ligii 2, cu patru puncte. În același timp, formația din Târgu Jiu are doar un punct și ocupă penultima poziție din clasament.
- Corvinul Hunedoara se află pe ultimul loc, dar elevii lui Florin Maxim nu au jucat încă niciun meci în Liga 2 din cauza participării în cupele europene.
Adrian Petre nu a fost titular pentru Chiajna. Atacantul a intrat pe teren în minutul 73, când l-a înlocuit pe Giovani Petcu, și a reușit să înscrie primul gol din acțiune după 869 de zile, în minutul 90+3.
Ultima dată când Adrian Petre a marcat din acțiune a fost pe 9 aprilie 2022, atunci când Farul a câștigat împotriva lui FC Argeș, scor 2-0. Atacantul a mai punctat pentru ”Marinari” de două ori ulterior, dar de fiecare dată de la 11 metri, potrivit golazo.ro.
Cifrele lui Adi Petre
- 100.000 de euro este cota de piață a lui Adrian Petre, potrivit Transfermarkt
- Șase meciuri a jucat Adrian Petre în returul sezonului trecut la CS Tunari
Atletico Arad, UTA, Esbjerg, FCSB, Cosenza, Farul și Levadiakos sunt celelalte formații din cariera lui Adrian Petre.
Etichete: concordia chiajna , adrian petre
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...