Acuzat că ”a cerut” retrogradarea lui Dinamo, Nicolae Badea a reacționat: ”Am avut o singură implicare!”
articol scris de Digi Sport03.02.2023, 17:43
Nicolae Badea (74 de ani) este indicat de către mulți oameni din anturajul lui Dinamo, formația din Liga a 2-a, ca fiind printre principalii vinovați ai retrogradării echipei, în sezonul trecut.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Înaintea barajului cu Universitatea Cluj, omul de afaceri a organizat un dineu, alături de antrenorul Dusan Uhrin și de jucători.
Pe atunci, au existat voci care au susținut că Nicolae Badea le-ar fi sugerat dinamoviștilor să o lase mai moale contra ”Șepcilor Roșii” pentru a ca echipă să ajungă în eșalonul secund.
Nicolae Badea neagă implicarea în retrogradarea lui Dinamo
Motivul ar fi fost mutarea ”puterii” (în special susținerea suporterilor și a sponsorilor) dinspre SC Dinamo 1948 SA, din Liga 2, către CS FC Dinamo, din Liga 4, unde acesta este acționar majoritar.
Cu toate acestea, Nicolae Badea neagă toate acuzațiile aduse în luna mai de către unele voci. În schimb, recunoaște că a stat de vorbă cu Dusan Uhrin doar pentru a-l întoarce din drum, deoarece acesta ar fi vrut să demisioneze chiar înaintea meciurilor de baraj.
De asemenea, dineul cu pricina a fost organizat tot la cerința lui Dusan Uhrin, cel care a dorit să-și apropie jucătorii mai mult, în acel moment, și nu au existat discuții legate despre ”cum ar trebui retrogradată Dinamo”.
”Am avut o singură implicare anul trecut. Cu ocazia meciului de baraj cu Universitatea Cluj, când, la solicitarea lui Florin Răducioiu (n.r. team-manager la Dinamo în acel moment), am acceptat o întâlnire cu Dusan Uhrin, care a avut să îmi transmită că se retrage, va abandona poziția de antrenor al lui Dinamo, pentru că nu a fost plătit de două luni, nici el, nici staff-ul tehnic. Înaintea turului.
Era vorba de o sumă între 15.000 și 20.000 de euro. Am solicitat să mi se transmită cifrele din contabilitatea clubului și m-am oferit să fac un contract de publicitate pentru meciul retur. Am semnat un contract în valoare de 20.000 de euro. Uhrin nu a venit să solicite doar pentru el, a fost vorba de întregul staff tehnic. Au primit niște sume nesemnificative (anterior).
În acea întâlnire, Uhrin a solicitat și acest lucru (n.r. - despre acel dineu), unde să fie numai jucătorii și staff-ul tehnic. Niște activități de team-building, să le zicem așa, de consolidare a unității lotului”, a declarat Nicolae Badea, conform playsport.ro.
Etichete: nicolae badea , dusan uhrin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...