Zeljko Kopic a anunțat când ar putea să debuteze singurul transfer al lui Dinamo din această iarnă
articol scris de Digi Sport12.01.2024, 12:09
Dinamo a reușit un singur transfer în această perioadă de mercato.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Pe 3 ianuarie, ”Câinii” au anunțat venirea fundașului nord-macedonean Darko Velkovski (28 de ani), care ultima dată a evoluat în Al-Ettifaq, în Arabia Saudită.
Zeljko Kopic a anunțat când ar putea debuta Darko Velkovski la Dinamo
Fundașul central s-a alăturat lotului lui Zeljko Kopic în cantonamentul din Antalya, însă nu fost folosit de către tehnicianul croat în prima partidă amicală, cea contra celor de la Genclerbirligi, scor 1-1.
Totuși, Kopic anunță că Darko Velkovski este pe punctul de a debuta la Dinamo. Tehnicianul în vârstă de 46 de ani a spus că fotbalistul ar putea prinde câteva minute în partida contra celor de la Charleroi, care este programată astăzi, 12 ianuarie.
”Darko se antrena deja până să vină la noi, este în formă bună, dar e diferit atunci când începi să lucrezi alături de echipă, vreau să mă asigur că nu riscăm o accidentare, dar e important că se antrenează cu echipa, sper că totul va fi bine și vineri va putea primi niște minute”, a anunțat Kopic, pentru ProSport.
Ovidiu Burcă: ”Cred că a jucat un pic mai conservator față de mine”
La sfârșitul lunii noiembrie, după 17 etape în care Dinamo câștigase doar două partide, Ovidiu Burcă (43 de ani) a plecat din ”Ștefan cel Mare”.
La scurt timp, șefii ”Câinilor” l-au instalat pe banca tehnică pe croatul Zeljko Kopic (46 de ani), care până în acest moment a înregistrat două victorii, două înfrângeri și o remiză.
După cele cinci partide pe care croatul le-a stat pe banca tehnică a lui Dinamo, Ovidiu Burcă a reacționat.
Fostul tehnician al ”Câinilor” a vorbit ”fără perdea” și a dezvăluit ce a schimbat Kopic la echipă.
”Cred că a jucat un pic mai conservator față de mine. Fiecare antrenor are o filosofie. Un antrenor are o identitate și nu doar fotbalistică.
Echipa trebuie întărită. La mijloc am avut cele mai mari probleme. Când ești foarte moale la mijlocul terenului, vezi problemele și din atac, și apărare. Sunt sigur că lucrurile vor arăta altfel dacă vor fi rezolvate aceste probleme”, a spus Ovidiu Burcă, la Fotbal Club.
Etichete: dinamo , superliga , zeljko kopic , velkovski
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele american Joe Biden a pledat miercuri pe lângă succesorul său Donald Trump pentru...