Exclusiv Vulcanicul Dan Petrescu nu s-a bucurat la golul care îi poate aduce titlul: "Cu siguranță n-a sărit în sus!"
08.05.2018, 18:38VIDEO CSM Poli Iași - FCSB 0-1. Victoria moldovenilor a făcut-o pe CFR Cluj favorită în lupta pentru titlu din Liga 1. Ardelenii au un punct avans în fața roș-albaștrilor, cu două etape înainte de final. Cunoscut ca un antrenor cu un temperament vulcanic, Dan Petrescu n-a sărbătorit prea mult golul victoriei moldovenilor, marcat de Andrei Cristea în minutul 89.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Dezvăluirea a fost făcută de Bogdan Mara, directorul sportiv al celor de la CFR Cluj, în cadrul emisiunii Fotbal Club, de la Digi Sport. Oficialul ardelenilor a precizat însă că situația se va schimba dacă trupa din Gruia va câștigat titlul.
"Nu cred că s-a manifestat deloc. N-am fost lângă el, dar cu siguranță nu a sărit în sus de bucurie. A avut o bucurie moderată, cum avem și noi acum. Probabil dacă vom fi și matematic campioni, atunci chiar se va bucura și el într-un fel mai accentuat. Și noi ne-am bucurat puțin aseară, dar azi am revenit cu picioarele pe pământ. Acum depindem doar de noi. Mai sunt de câștigat două meciuri. A fost un rezultat foarte bun pentru noi" a declarat Bogdan Mara în emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport.
CITEȘTE ȘI: Budescu nu mai ascultă de Dică! ”I-am zis ceva, a făcut altceva!”
Bogdan Mara a lămurit și cum stau lucrurile în cazul lui Constantin Budescu, jucător despre care s-a scris ieri că s-ar fi înțeles deja cu CFR Cluj. După meciul pierdut de FCSB la Iași, Becali a dezvăluit că ardelenii îl pot lua în schimbul a 1 milion de euro, însă peste noapte și-a schimbat discursul și a precizat că internaționalul român poate ajunge în Gruia doar dacă ardelenii achită clauza de reziliere de 3 milioane de euro.
"Nu știu dacă îl vom lua pe Budescu. Îl vrea patronul nostru. Finanțatorul nostru are o afinitate pentru Budescu de când a început campionatul, mai ales că a avut evoluții foarte bune. E un jucător pe care îl place foarte mult. Dar noi i-am transmis, din punctul de vedere al conducerii, 3 milioane este un preț foarte mare pentru el. E decizia dânsului. Nu putem spune că există un club în România care nu-l dorește pe Budescu. Oricum vom discuta acest subiect după finalul campionatului. Patronul decide. La 1 milion sună mult mai tentant pentru noi" a mai spus oficialul CFR-ului.
CITEȘTE ȘI: FCSB, în genunchi! CFR e marea favorită la titlu, cu două etape rămase de jucat. Calcule
Etichete: cfr cluj , fotbal , cfr , dan petrescu , bogdan mara , iasi fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...