Exclusiv ”Trebuia să ne zică bărbătește. Nu a avut un nume în antrenorat”! Petrolul l-a ”pus la zid” pe Mehmet Topal
articol scris de Digi Sport24.12.2024, 20:50
Mehmet Topal (38 de ani) și-a anunțat demisia de pe banca Petrolului Ploiești, imediat după ce prahovenii au învins-o pe Unirea Slobozia, scor 2-1.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Tehnicianul turc a scris pe internet că a luat decizia de a-i părăsi pe ”Lupii Galbeni” din cauza viziunii diferite despre fotbal pe care o are față de oficialii Petrolului.
Claudiu Tudor: ”Topal a mers la echipă și a fost decizia lui să plece din cauza unor motive personale”
Însă, la scurt timp, Claudiu Tudor, președintele clubului prahovean, a venit cu replica și a dezvăluit că, de fapt, turcul le-ar fi comunicat oficialilor că a luat această decizie strict din cauza unor motive personale.
De aceea, Tudor a mărturisit că a fost surprins de mesajul pe care Topal l-a postat pe rețelele sociale, mai ales în contextul în care turcul, la plecarea de la Petrolul, a spus că nu are nimic ce să reproșeze conducerii.
”(n.r. Mehmet Topal a plecat?) În acte, n-a plecat. Oficial, n-a plecat. O fi plecat în vacanță. (n.r. a postat pe internet un mesaj) Am văzut și noi ceva și am rămas surprinși.
El a mers la echipă și a fost decizia lui să plece din cauza unor motive personale. După aceea a urcat la noi. Trebuia să se întâmple altfel lucrurile, să vină întâi la noi și după să vorbească cu jucătorii, dar nu mai contează. (n.r. v-a reproșat ceva?) Absolut nimic.
Chiar și când a venit la noi ne-a zis că ne mulțumește, că ne iubește, dar a spus că e foarte greu și s-a consumat foarte mult. Își dorește să ia o pauză. Ne-a spus că nu are nicio legătură cu banii, e o decizie de-a lui.
Claudiu Tudor: ”Din punctul de vedere al antrenoratului, Topal nu avut un nume și acum are de unde să înceapă”
Am văzut că și Trabzonspor și-a dat afară antrenorul și ne gândeam că poate, jucând acolo, să fie o legătură. Noi am spus de atunci că nu suntem de acord ca el să plece, că ne-a luat prin surprindere. Nu a avut clauză, am avut o înțelegere verbală. Sper să găsim un numitor comun, să fie totul în regulă.
Dacă avea ceva să ne spună, trebuia să ne zică bărbătește în față. Așa o văd corect. Noi îi mulțumim pentru ce a făcut pentru echipă. Din punctul de vedere al antrenoratului, Topal nu a avut un nume și acum are de unde să înceapă această carieră. Cred că am făcut bine că l-am adus la noi. Îi mulțumim și cred că Petrolul va reprezenta un plus pentru cariera lui”, a spus Claudiu Tudor, la emisiunea Fotbal Club.
Mehmet Topal a preluat banca tehnică a Petrolului la începutul acestui sezon. În 20 de partide pe banca ”Lupilor”, turcul a înregistrat 9 victorii, 6 remize și 5 înfrângeri (cu un golaveraj pozitiv: 29-25).
Clasamentul SuperLigii
VIDEO Rezumat Petrolul - Unirea Slobozia, scor 2-1
Etichete: petrolul ploiesti , mehmet topal , superliga , claudiu tudor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Euro 2024, apoi campania de calificare din Liga Națiunilor, sub comanda lui Mircea Lucescu, au...