Video Vlădoiu a dat goluri pentru toți granzii: "Țin cu Dinamo. Simt ceva când intru în club"
12.04.2016, 12:27Jean Vlădoiu este unul din puținii fotbaliști care a îmbrăcat tricolul celor 3 granzi bucureșteni, Steaua, Dinamo și Rapid, dar recunoaște că a rămas atașat de formația din Ștefan cel Mare, deși nu a jucat decât un an pentru "câini".
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Invitat în cadrul emisiunii Digi Sport Matinal, Vlădoiu a dezvăluit cum a ajuns în curtea lui Dinamo și de ce regretă că nu a mai rămas în Germania, acolo unde era jucătorul lui Koln.
"Când am terminat cantonamentul m-am trezit cu domnul Buduru și cu Lupescu la Koln, doreau să mă ia la Dinamo. I-am zis lui Lupescu că a înnebunit, că am dat goluri contra lui Dinamo, am jucat 6 ani la Steaua, nici nu apuc să intru în stadion. Mi-a zis că a discutat cu toată lumea și dacă vreau, pot să vin la Dinamo. Eu din dorința de a mă întoarce acasă, am acceptat și a fost greșeala vieții. Puteam să stau în Germania până la 35 de ani și aș fi realizat mult mai multe. Nu regret că am decis să merg la Dinamo, ci că am decis să mă întorc în România. La Dinamo am fost primit așa cum nu mă așteptam. Bine, am dat și gol din prima etapă și meci de meci am marcat acasă. Suporterii m-au adoptat foarte repede" a declarat Vlădoiu.
Deși a recunoscut că a avut cele mai mari performanțe în tricoul Stelei, Vlădoiu a dezvăluit că a fost fanul lui Dinamo în derby-ul de pe Arena Națională.
"Cele mai mari performanțe le-am avut cu Steaua, dar la Dinamo m-am integrat foarte bine, neașteptat de bine. Când intram în club nu eram prieten doar cu fotbaliștii ci și cu femeia de serviciu sau cu cel care tăia iarba. Am prieteni mai mulți la Dinamo. Chiar și Belodedici glumește că sunt dinamovist. Dumincă am ținut cu Dinamo. Țin cu Dinamo" a adăugat fostul atacant.
Vlădoiu a explicat și de ce nu mai simte nicio legătură față de clubul al cărui tricoul l-a îmbrăcat în 3 rânduri, ultima dată în perioada 2000-2001.
"Steaua rămâne a mea până în 2000. Din 2001 nu mai am nicio amintire cu Steaua. Pe domnul Becali l-am prins la început, am avut probleme cu dânsul. Mi-am rupt genunchiul și nu s-au comportat cu mine cum trebuia. M-au trimis la Pitești, am dat 16 goluri, deci nu eram un jucător care să fie dat afară. În locul meu a venit Neaga. Au fost amintiri neplăcute pentru mine. Dacă ar fi discutat cu mine nu era nicio problemă. Dacă plecam într-un mod civilizat era ok. Nu mă lăsau să intru în stadion sau la antrenamente și toate astea mi-au lăsat un gust amar pe care îl simt și acum. Nici dinamovist nu vreau să mă considere nimeni, dar simt ceva când intru în clubul acela" a concluzionat fostul internațional.
Etichete: steaua , dinamo , jean vladoiu , vladoiu steaua dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...