Viorel Moldovan, neînfricat după Chindia-Viitorul: ”Ne putem bate de la egal la egal cu orice adversar”
19.07.2019, 23:24Chindia Târgoviște - Viitorul 0-1 | Viorel Moldovan (47 de ani) a fost foarte mulțumit de prestația echipei, chiar dacă formația nou-promovată nu a reușit să obțină vreun punct în meciul cu echipa lui Gică Hagi.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Am făcut un meci excelent din toate punctele de vedere. Vreau să îmi felicit băieţii, cred că meritam mai mult de la această partidă. Am întâlnit o echipă foarte bună, ştiam că nu va fi uşor. Am mai spus-o, e formaţia cu cea mai bună dinamică din Liga 1. Am reuşit să rupem liniile lor, pe atac am fost aproape să marcăm şi noi. Jucând împotriva unui asemenea adversar ai probleme, dar le-am gestionat excelent tactic. Sunt mândru de băieţii mei şi sunt convins că, dacă vom avea aceeaşi concentrare şi atitudine, vom realiza lucruri frumoase în Liga 1", a spus Viorel Moldovan, la final.
Viorel Moldovan, foarte încrezător după primele două etape din Liga 1
Tehnicianul Chindiei consideră că grupul de jucători pe care îl antrenează este destul de valoros pentru a face față în prima ligă a României.
"Programul e infernal în acest debut de sezon. Dar ne-am pregătit bine, am mare încredere în munca pe care am făcut-o. Sunt convins că fizic ne putem bate de la egal la egal cu orice adversar. Fără efort, nu poţi face faţă, trebuie să alergăm şi să muncim foarte mult pentru a obţine rezultate", a mai spus antrenorul echipei din Târgovişte.
Viorel Moldovan nu a vrut să vorbească despre transferuri
"Nu aş vrea să dezvolt acest subiect al transferurilor în momentul de faţă. E finalul unui joc foarte bun făcut de echipa mea. Rămâne de văzut ce se va întâmpla, dar trebuie să fim echilibraţi. Nu întotdeauna, dacă bagi mulţi bani şi reuşeşti. Eu am încredere în acest grup, ştiu potenţialul jucătorilor", a încheiat Viorel Moldovan.
Chindia Târgoviște a promovat sezonul acesta în Liga 1, iar după primele două etape, echipa lui Moldovan a obținut un singur punct, după egalul cu echipa lui Edi Iordănescu, Gaz Metan Mediaș (2-2). În ciuda rezultatelor, formația care a pierdut cu 1-0 în fața Viitorului a jucat foarte bine în ambele partide. În meciul cu Gaz Metan, elevii lui Viorel Moldovan au revenit de la 2-0.
Etichete: hagi , gica hagi , moldovan , viorel moldovan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...