Video Vînă a fost eliminat după ce a luat al doilea "galben", la o fază la care putea lua direct "roşu"
16.03.2018, 22:52Campioana Viitorul a fost nevoită să încheie meciul de pe teren propriu cu CS U Craiova (0-0), din etapa a doua a play-off-ului, în inferioritate numerică. Ionuţ Vînă a fost eliminat în minutul 82, după ce a primit al doilea cartonaş galben, la o fază la care putea chiar să ia direct "roşu".
Media: Liga Digisport, miercuri, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
Mijlocaşul de 23 de ani a fost avertizat prima oară în minutul 56, în urma unui fault asupra lui Zlatinski, însă nu a ţinut cont de acest lucru şi, cu opt minute înainte de final, a intrat extrem de tare la Răzvan Popa.
Vînă l-a călcat pe gleznă pe adversarul său, care reuşise să ajungă primul la minge şi să respingă din alunecare. Un fault care se putea solda cu o accidentare gravă, însă, din fericire, jucătorul Craiovei a putut rămâne pe teren în continuare.
Horaţiu Feşnic nu a stat pe gânduri şi i-a acordat al doilea cartonaş galben lui Vînă, care nu a protestat la decizia "centralului". Fotbalistul constănţenilor se poate declara mulţumit, pentru că duritatea intrării sale ar fi meritat direct cartonaşul roşu, iar eroarea sa nu s-a văzut pe tabelă.
Elevul lui Gică Hagi, care a marcat de două ori în actuala ediţie de campionat, va rata astfel meciul pe care Viitorul îl va disputa în deplasare etapa viitoare, cu Astra Giurgiu.
Etichete: liga 1 , viitorul , astra giurgiu , ionut vina , eliminare vina , video eliminare vina
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Ucraina a folosit prima rachetă americană ATACMS cu rază lungă de acțiune împotriva unei ținte de...