Viitorul - CS U Craiova 0-0. Remiză decisă de Zlatinski, care a ratat un penalty. Vână, eliminat!
16.03.2018, 23:11
Premier League: Ipswich - Chelsea, luni, 21:45, DGS 2
Premier League: Manchester United - Newcastle, luni, 22:00, DGS 1
Pe un gazon impecabil şi cu tribunele pline, CS U Craiova a obţinut doar o remiză fără gol la Ovidiu, în fieful campioanei Viitorul. Oltenii au ratat astfel ocazia de a urca pe locul al doilea în play-off, peste FCSB, cel puțin până la meciul de duminică din Gruia.
Sub privirile lui Gică Popescu, foştii campioni au şutat numai pe lângă poartă în prima repriză, iar în minutul 38 au cerut al doilea galben la Mitriţă pentru simulare. Acelaşi jucător a obţinut penalty pentru Craiova în minutul 57, in duelul cu Ţîru. Bulgarul Zlatinski a irosit, însă, ocazia ivită şi a tras în bară.
Nervos, Hagi i-a trimis un bileţel cu indicaţii căpitanului Ţîru, însă Viitorul tot n-a reuşit să dea gol, iar din minutul 81 a rămas și în zece oameni. Vînă a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe după un fault dur la Răzvan Popa.
Viitorul rămâne fără victorie după două meciuri disputate în play-off. CSU Craiova a câştigat ambele partide din sezonul regulat, cu 2-0 la Ovidiu şi cu 3-1 în Bănie. Elevii lui Devis Mangia au ajuns la nouă etape consecutive fără înfrângere (5 victorii și 4 egaluri), plus că au primit un singur gol în ultimele cinci etape (trei victorii, două egaluri). CS U Craiova are o singură victorie în ultimele şase deplasări (patru egaluri, un eşec).