Viitorul lui Mircea Rednic a fost decis. Anunțul făcut de administratorul judiciar al lui Dinamo
articol scris de Mihai Alecu10.12.2021, 08:03
Dinamo se află pe locul 15 în Liga 1, iar înfrângerea din ultima etapă de la Academica Clinceni a ridicat multe semne de întrebare.
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Scaunul lui Mircea Rednic pare să se clatine din ce în ce mai mult, având în vedere rezultatele foarte slabe din acest sezon, însă administratorul judiciar al lui Dinamo a ținut să lămurească situația antrenorului.
Zăvăleanu, vot de încredere pentru Mircea Rednic
Unul dintre oamenii cu putere de decizie la Dinamo, administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu, a vorbit despre situația lui Mircea Rednic și spune că nu se pune problema de o despărțire în acest moment.
"Nu s-a pus în niciun moment problema schimbării lui Mircea Rednic. Mircea Rednic are putere absolută pe partea sportivă. Îi dăm credit și suntem consecvenți acestui princpiu. Sunt de acord cu Mircea Rednic în tot ce ține de partea sportivă", a spus Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al clubului Dinamo.
Dinamo se află în acest moment pe locul 15, cu doar 9 puncte adunate în cele 18 etape scurse. Spectrul retrogradării este mai real ca oricând pentru "câini", mai ales că nu au mai câștigat un meci în campionat din etapa cu numărul 3.
Începe remanierea la Dinamo! Decizia luată de Zăvăleanu, Mureșan și Rednic în privința lotului ”câinilor”
Dinamo trece printr-o perioadă extrem de dificilă atât financiar, cât și din punct de vedere fotbalistic. Echipa antrenată de Mircea Rednic a ajuns la 15 partide fără victorie în Liga 1.
În urma ședinței, oficialii lui Dinamo au ajuns la o concluzie în ceea ce privește lotul echipei. Răzvan Zăvăleanu a anunțat că acesta va fi redus la 25 de jucători. Totuși, administratorul judiciar al clubului alb-roșu a anunțat că acest lucru nu înseamnă neapărat o despărțire definitivă.
O parte dintre jucătorii eliminați din lot ar putea fi împrumutați altor formații din Liga 1 și Liga 2.
”Vom reduce lotul la 25 de jucători. Acum sunt în jur de 40. Rednic are un buget în care va trebui să îi cuprindă pe cei 25 de jucători. Cei care au venit după deschiderea procedurii, au clauză unilaterală de desfacere. Pentru cei tineri, preferăm să îi împrumutăm. Sper să nu plece prea mulți jucători efectiv, ci să fie în continuare în curtea lui Dinamo, dar împrumutați. La Filip putem renunța doar cu acordul său.
Totuși, nu s-a discutat încă despre jucătorii care vor pleca de la Dinamo, iar principalul motiv a fost evitarea eventualelor neînțelegeri care ar putea apărea înaintea ultimelor trei meciuri din acest an.
Nu au existat discuții la modul concret asupra jucătorilor care urmează să plece pentru că nu este profitabil să discutăm înaintea ultimelor trei meciuri. Nu am discutat nominal. E evident că lotul este supradimensionat și că sunt unii jucători cu care Rednic nu se împacă, dar nu am discutat nominal despre jucătorii care urmează să plece pentru a evita orice fel de supărari înaintea celor trei meciuri”, a declarat Răzvan Zăvăleanu la emisiunea Fotbal Club.
Etichete: dinamo , mircea rednic , demisie , razvan zavaleanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul României a făcut public documentul primit de la Kiev, în care se detaliază motivele care...