”Voiam să îi jignesc!” Răzvan Marin nu a mai suportat și a răbufnit după ce kosovarii au abandonat meciul cu România
articol scris de Digi Sport16.11.2024, 08:28
Duelul dintre România și Kosovo, din etapa a cincea din Liga Națiunilor, a fost abandonat la scorul de 0-0.
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
În minutul 90+5, oaspeții au decis să iasă de pe teren și nu au mai revenit după ce au acuzat că în tribune s-a scandat împotriva lor.
Răzvan Marin, după ce kosovarii au abandonat meciul cu România: ”A fost lipsă de respect”
În minutul 90+3, după ce Amir Rrahmani (30 de ani) l-a bruscat intenționat pe Denis Alibec (33 de ani), câțiva suporteri români au strigat ”Serbia, Serbia”, dar au fost imediat acoperiți de ceilalți fani cu scandarea ”România, România”.
Ulterior, mai mulți jucători ai naționalei din Kosovo au făcut gesturi provocatoare către public, iar la câteva zeci de secunde distanță, căpitanul Rrahmani a ordonat retragerea la vestiare. Oaspeții nu au mai dorit să continue meciul, iar ”centralul” partidei a hotărăt să fluiere finalul confruntării, după zeci de minute în care a încercat să îi determine pe kosovari să revină pe teren.
Răzvan Marin (28 de ani), căpitanul României în duelul cu Kosovo, a profitat de moment, la finalul confruntării de pe Arena Națională, și a transmis că adversarii ”Tricolorilor” au dat dovadă de lipsă de respect și profesionalism, pentru faptul că au părăsit terenul de joc și nu au continuat partida.
”Nu vreau să vorbesc urât şi încerc să îmi menţin calmul şi respectul faţă de… nici nu ştiu de cine. Nu vreau să îi jignesc pe ei. Noi la ei (n.r. în deplasare, la Kosovo - România 0-3) am fost făcuţi ţigani și am fost făcuți în toate felurile. Ne-au scuipat și au aruncat cu de toate în noi.
Atunci, noi nu am zis nimic și ne-am văzut de treaba noastră. Au văzut că mai sunt două minute de joc şi au început să provoace suporterii noştri. Fanii ne-au sprijnit până la final şi au stat cu noi împreună. Nu mi se pare că trebuie să se reacţioneze aşa pentru nimic. Cred că a fost lipsă de respect.
Nu e normal să se termine un meci aşa. Noi ne-am menţinut media de 3 goluri pe meci. Arbitrul a fluierat finalul meciului și eram doar noi pe teren. Voiam să îi jignesc, dar nu are rost să îmi bat capul!”, a declarat Răzvan Marin la finalul meciului, potrivit as.ro.
Clasamentul Grupei C2 din Liga Națiunilor
VIDEO cu rezumatul meciului România - Kosovo 0-0
Etichete: romania , kosovo , razvan marin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul României a făcut public documentul primit de la Kiev, în care se detaliază motivele care...