VIDEO Szukala: 'Ne-au afectat problemele patronului'
26.05.2013, 21:39Unul dintre cei mai buni jucători ai Stelei din actualul sezon, cu o prestație constantă, Lukasz Szukala, a vorbit, într-o intervenție ÎN DIRECT la “Digi Sport Special“, despre remiza de la Severin (VEZI AICI VIDEO).
“S-a văzut că n-am avut ritm, dar și că ne-au afectat problemele pe care le are patronul echipei. Însă, am încercat să evoluăm ca un grup, ca o familie“, a spus fundașul central.
Germano-polonezul a mai spus că absența de la meciul cu Viitorul a fost stabilită de antrenor cu mult timp înainte.
“A fost stabilit dinainte ca noi să avem o scurtă perioadă de vacanță, după care să revenim pentru ultimele două meciuri din campionat. Nu știu dacă am fost relaxați, noi am încercat să facem ce putem, dar suntem ființe umane.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
În plus, ne mai și menajăm, nu vrem să ne accidentăm, pentru că ambiția noastră este aceea de a ajunge în grupele Champions League. Nu e vorba de relaxare, dar e normal pentru niște jucători campioni“, a spus Szukala.
Cât despre modul în care el și colegii săi au fost afectați de condamnarea lui Becali la trei ani de închisoare cu executare, fotbalistul a replicat:
“Este limpede că nu este cel mai bun moment, dar trebuie să acționăm ca un grup, să jucăm pentru suporteri. Vrem să fim alături de patron și să-l ajutăm așa cum putem noi cel mai bine, adică prin rezultate pozitive.
Dar, pentru noi este la fel, conducerea clubului este lângă noi, ne vedem de treabă în continuare“, a spus Szukala pentru Digi Sport.
Etichete: lukasz szukala , szukala , severin - steaua 1-1 video , declaratii szukala , reactii szukala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...