VIDEO Steaua va mai încasa doar două milioane € până vara viitoare! Becali a anunțat câți bani mai are clubul
22.08.2015, 11:07Steaua e aproape de a rata calificarea în grupele cupelor europene pentru prima dată în ultimii 12 ani, dacă nu va reuși o minune pe terenul lui Rosenborg, după 0-3 în turul de pe Arena Națională. Deoarece UEFA nu premiază disputarea play-off-ului UEL, cei de la Steaua știu că viitorul financiar al echipei este destul de instabil, având în vedere prăbușirea din preliminariile disputate în 2015.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Eliminată de Partizan Belgrad din turului 3 preliminar UCL, Steaua nu a "negociat" mai bine situația din play-off-ul Europa League. Cel mai probabil, clubul roș-albastru nu va mai vedea vreun ban de la UEFA în acest sezon, exceptând sumele strânse până acum din preliminarii.
Până la finalul sezonului, Steaua se va baza pe încasări de puţin peste două milioane de euro, acestea venind din două surse: drepturile TV din Liga 1 și contractul de sponsorizare cu City Insurance (250.000 de euro). De la LPF, Steaua va primi din drepturile TV două milioane de euro până în ianuarie 2016, scrie gsp.ro, aceasta fiind cea de-a doua tranșă din suma ce-i revine clubului. Prima tranșă, tot de două milioane de euro, a fost virată în conturi la începutul acestei veri.
În plus, Gigi Becali a anunțat într-o emisiune televizată la Digi Sport câți bani se mai află în acest moment în contul societăţii care administrează clubul: 7 milioane de euro. Astfel, cu tot cu încasările prevăzute până la vară (2,25 milioane de euro), rezulta un buget total de peste 9 milioane de euro pentru a acoperi cheltuielile până în vara viitoare. Calculul este valabil dacă nu vor interveni și alte vânzări de jucători.
800.000 € e în acest moment suma pe care Steaua o cheltuie lunar, cu tot cu taxe, pentru salariile tuturor angajaţilor, inclusiv jucătorii şi staff. Pentru a echilibra balanța cheltuielilor, nu este exclus ca Gigi Becali să accepte oferte de transfer la iarnă, când Alexandru Chipciu sau Fernando Varela, cei mai bine cotați jucători ai campioanei, ar putea pleca în străinătate.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Etichete: steaua , gigi becali , gigi becali steaua , steaua gigi becali , uefa europa league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...